Sarah Jessica Parker va face parte din distribuția filmului „New Year’s Eve”, un lungmetraj romantic ce va fi regizat de Garry Marshall, relatează Reuters.
Proiectul New Line include nume mari, precum Robert De Niro, Michelle Pfeiffer, Hilary Swank, Ashton Kutcher, Sofia Vergara, Jessica Biel, Lea Michele și Abigail Breslin.
Filmul prezintă poveștile unui grup de newyorkezi care trec printr-o dramă dulce, amară și romantică în timpul Revelionului.
Filmările pentru acest lungmetraj, regizat de Garry Marshall, vor începe pe 1 februarie, la New York.
Sarah Jessica Parker este cunoscută pentru rolul din serialul de televiziune de succes „Totul despre sex”, dar și din filmele cu același titlu și din lungmetrajul „Smart People”.