Sarah Jessica Parker a dezvăluit că își cumpără „cantități impresionante” de cremă antirid, temându-se să nu îi îmbătrânească tenul.
După cum informează site-ul Yahoo!News, actrița din „Totul despre sex”, care a împlinit recent 41 de ani, susține că nu se poate abține să nu cumpere cele mai noi creme și loțiuni pentru ten, cheltuind în fiecare lună „o avere”.
Artista a declarat, pentru revista Grazia: „Cred în magia cremelor antirid și cumpăr cât pot de multe. Am un dulăpior în baie plin cu fel de fel de cutii cu creme și loțiuni”.
De asemenea, Parker a mărturisit că a început să-și simtă vârsta, întâmpinând chiar unele probleme la urcatul scărilor.
„Cred că îmbătrânesc: mă dor gâtul și încheieturile. În plus, uneori mi se pare foarte greu să urc scările”, a mai precizat actrița.
(Click News)