Sarah Jessica Parker a „croit” deja viața fiului său



Sarah Jessica Parker a „croit” deja viața fiului său, James Wilke, stabilind inclusiv numele viitoarei sale soții și modalitatea cum își va petrece serile de vineri.
Potrivit site-ului Yahoo!News, actrița din serialul „Totul despre sex” a mărturisit că nu-și poate lua gândul de la viitorul odraslei sale, imaginându-și cum va crește, se va îndrăgosti și o va părăsi pentru o altă femeie. Cu toate acestea, artista este convinsă că James va lua cina împreună cu ea în fiecare seară de vineri.
„I-am spus fiului meu că indiferent ce va spune soția sa, pe care cu siguranță o va chema Mary, va trebui să se întoarcă în fiecare vineri seara în casa mamei sale, pentru a cina împreună. Bineînțeles, o poate aduce și pe Mary. Vreau să petrec cât mai mult timp împreună cu el, indiferent de cariera pe care o va alege”, a declarat artista. De asemenea, ea a menționat, zâmbind, că a ales și numele nepoților săi, pe care îi va chema Jessica și Matthew Jr. (soțul actriței este Matthew Broderick – n.r.).
(Click News)