Ca să căpătăm o explicație a înapoierii noastre ca neam, ajunge să aruncăm o privire pe lista universităților din Germania. Unde descoperim scris negru pe alb că prima ca vechime este universitatea din Heidelberg, înființată în anul 1386. Urmează, din punctul de vedere strict cronologic, instituțiile de învățământ superior din Leipzig (1409), din Rostock (1419), Gerifswald (1456) și Freiburg (1457).
Să ne oprim aici, în anul 1457, cotă istorică pentru noi. În momentul când Ștefan cel Mare se suia pe tronul Moldovei, în Germania funcționau deja cinci universități. Până în 1504, când viteazul nostru domnitor s-a dat jos de pe tron pentru a intra în pământ – dar nu de rușine – nemții au mai înființat trei universități. Noi puneam la bordeie bășici de porc în loc de geamuri, că nu știam ce e sticla, voievozii noștri nici nu știau că trebuie să se spele pe picioare, iar ei aveau universități !
Când se vorbește despre înapoierea presei din România – reprezentată azi de specimene jenante, de care ne izbim la posturile de televiziune -, se are în vedere faptul că aceasta este mai tânără cu două sutare de ani. Dacă primele ziare pe plan mondial au apărut în Germania la 1609, iar primul săptămânal francez („La Gazette”) a fost editat în anul 1631, noi abia ne-am scremut cu „Albina românească” și „Curierul românesc”, ambele ieșite din găoace în 1829.
Dar de învățământul nostru superior ce să mai spunem, dacă el este decalat nu cu două secole, ci cu cinci secole, ceea ce face jumătate de mileniu !? Să ne amintim că abia în 1860 s-a tăiat himenul primei universității românești, cea din Iași.
În 1990, politologului Silviu Brucan i-a sărit opinia publică în capul său urât, fiindcă a estimat la 20 de ani diferența de civilizație dintre România și statele civilizate. De fapt, distanța este cam de 100-150 de ani. Dar cu fiecare zi decalajul se lărgește, fiindcă nici statele civilizate nu stau pe loc. Ele merg în singura direcție pe care o cunosc: înainte.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
