Săraci. Cu duhul



De mâine într-o săptămână ne așteaptă finala actualei ediții a Campionatului European de fotbal, una care ne va lăsa întipărite în memorie și câteva goluri frumoase, și ceva surprize, dar pentru mine, cel puțin până în acest moment, chestia care mi s-a fixat adânc este cel mai urât meci de fotbal pe care l-am văzut vreodată, Portugalia – Croația. Nu-i de lepădat, în aceeași direcție, nici Polonia – Portugalia, unde dincolo de lupta surdă și teama aproape morbidă de a nu mai primi nimeni vreun gol după cele două înscrise relativ repede n-am mai reținut decât ratările catastrofale ale lui Ronaldo, pentru care, dacă ar fi fost român, probabil că l-am fi înjurat până la următoarea ediție a „europenelor”. Norocul lui a fost că s-a scos cu loviturile de la 11 metri, dar și că restul echipei, exceptându-l pe Bob Marley ăla de 18 ani, a jucat parcă și mai prost, deși pare greu de crezut. Vă amintiți golul polonezilor? A fost o diagonală de vreo 40 de metri, un bou de fundaș a ajuns după căderea mingii, care l-a sărit, ajungând la Rosicky. Ăsta a fugit și a centrat pe jos, iar fundașul care trebuia s-o bușească, alt bou, a dat o „chiflă”, cam ca Ronaldo ulterior, astfel că mingea a ajuns la Lewandowsky, care a nimerit și el pentru prima dată în acest turneu poarta. Ideea e că și alții au proștii lor, surprinzător fiind doar faptul că uneori și cei suspectați de inteligență în joc pot fi mai proști decât ți-ai putea închipui. Când scriu această rubrică, mai sunt ore bune până la Belgia – Wales, iar eu sper din suflet să câștige galezii. Finala de vis pentru mine, după tot ce am văzut timp de 3 săptămâni, ar fi cea dintre Wales și Islanda. Pare absurd, dar ar fi o palmă enormă dată amărâților ăștia de pe la noi care ne tot freacă de ani de zile cu „masa bogaților” la care cică nu sunt primiți săracii. Ce uită ei să spună e că, cel puțin în cazul fotbalului nostru, e vorba de săraci cu duhul.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu