Orașele mici și mijlocii din România au șanse de 50 la sută să se confrunte cu o criză de supraviețuire în următorii 30 de ani în condițiile economice actuale, multe dintre ele intrând pe o pantă descendentă în ceea ce privește natalitatea și condițiile de viață locală, se arată într-un raport SAR.
Experți ai Societății Academice din România (SAR) în colaborare cu Siemens SRL au analizat situația orașelor mici și mijlocii din România și o serie de factori care le-au afectat dezvoltarea, avertizând că șansele ca aceste orașe să se confrunte cu o criză de supraviețuire în următorii 30 de ani sunt de aproximativ 50 la sută.
„Previziunile noastre depășesc estimările oficiale, care evaluează exclusiv zonele defavorizate și în curs de restructurare oficial declarate ca atare după 1989. Realitatea tristă e că sunt foarte multe orașe de acest tip în România și în plus, încă asistăm la dezvoltări exagerate ale unor comunități noi, care vor avea probleme într-un orizont de timp mai lung: de mediu, de perspective economice și sociale. Astazi, unul din zece români trăiesc în asemenea zone cu probleme”, a declarat Sorin Ioniță, reprezentant SAR și coordonator al raportului.
Specialiștii afirmă că există diverse categorii de orașe cu grad de risc ridicat, cele mai multe fiind orașe monoindustriale apărute în jurul industriei extractive, stimulate să crească în perioada industrializării forțate (Moldova Nouă, Bălan). De asemenea, există și comunități dependente de alte industrii energofage și subvenționate de stat, precum Victoria din județul Brașov sau Zimnicea în Teleorman.
Raportul arată că în actualele condiții economice, multe dintre orașele de acest tip au intrat pe o pantă descendentă în ceea ce privește natalitatea și condițiile de viață locală, toate acestea fiind legate într-un cerc vicios.
De asemenea, ele se confruntă cu grave probleme de poluare, rezultat al tehnicilor învechite folosite în procesele industriale, ceea duce la scăderea atractivității lor turistice și creșterea masivă a eventualelor costuri de ecologizare.
„În acest context, orașele s-au dezvoltat pe baze nesustenabile, la înființarea lor prea puțină atenție fiind acordată cererii existente pe piață sau tendințelor economice globale. Schimbările economice și restructurările industriei din anii ’90 au avut un impact puternic asupra procesului lor de dezvoltare, la nivel socio-economic, al serviciilor sociale, dar și uman și afectiv”, se mai arată în raport.
Potrivit experților, unele orașe ar avea șansa să supraviețuiască dacă se vor aplica „politici inteligente” care să le facă viabile, iar altele vor dispărea.
„În orice caz, cu puținele resurse pe care le are statul la dispoziție, trebuie găsită o soluție prin care oamenii din aceste zone, care sunt cu 20-30 la sută sub media națională a veniturilor, să aibă șansa de a ajunge să se susțină singuri în câțiva ani”, susține Sorin Ioniță.
Cristian Secoșan, CEO al Siemens SRL, consideră că dezvoltarea sănătoasă a orașelor presupune găsirea unui echilibru între competitivitate economică, protejarea mediului înconjurător și calitatea vieții.
Raportul ia în discuție, pentru ilustrare, cazul a patru localități de acest tip din România – Victoria, Moldova Nouă, Bălan și Zimnicea – și analizează evoluția și perspectivele de viitor ale acestora.
O primă categorie menționată e reprezentată de orașele monoindustriale din industria prelucrătoare, în care forța de muncă e ceva mai flexibilă, dar tot fără perspective reale de supraviețuire fără ajutoare de la stat, dacă activitatea economică nu se diversifică.
„Un exemplu e chiar Victoria, unde după 1989, dependența aproape totală de o singură întreprindere a produs mutații dramatice în oraș. Dacă în 1995, jumătate din totalul persoanelor cu vârstă activă (15-64) aveau un loc de muncă, în 2010 rata de ocupare a scăzut la 33 la sută. Un factor îngrijorător în orașul Victoria este și natalitatea. Între 1995 și 2010, locuitorii s-au împuținat cu 20 la sută. Comunitatea îmbătrânește, se nasc din ce în ce mai puțini copii, rata natalității fiind mult sub media națională, mai scăzută chiar decât în alte zone cu probleme similare”, se mai arată în raportul care arată că astăzi, Victoria este o comunitate urbană încă dependentă de politica statului de a da gaz ieftin din producție internă unei industrii energofage.
Un alt exmplu de oraș monoindustrial, stimulat să crească în perioada industrializării forțate, este Moldova Nouă. Experții notează că aici mâna de lucru e în general ori slab pregătită, ori prea rigidă și demotivată, fără șanse reale de recalificare.
„Deși situat într-o zonă spectaculoasă, comunitatea este greu accesibilă, confruntându-se cu o cifră a șomajului de aproximativ 40 la sută. În aceeași situație se află și orașul Bălan, o comunitate de mineri transplantați în anii ‘60 din Moldova într-o zonă muntoasă majoritar maghiară, aproape de polul frigului din România, într-un peisaj altfel frumos, dar unde ultimul lucru peste care te-ai aștepta să dai este o colonie muncitorească cu blocuri deprimante, supraviețuind în condiții grele de climă și izolare”, se mai arată în raport.
O a treia categorie e cea a comunităților care riscă să se dezvolte excesiv chiar după căderea comunismului, cum ar fi Zimnicea, considerat un adevărat experiment arhitectonic al anilor 1980, fiind demolat și reconstruit aproape integral după cutremurul din 1977.
„Aici, tocmai politicile statului de facilități fiscale pentru zone defavorizate au creat probleme noi”, notează specialiștii.
Raportul a fost realizat în cadrul proiectului Victoria 20.20, un experiment care propune tehnologiile verzi drept soluție la problemele cu care se confruntă orașele din România. Proiectul reprezintă un concurs adresat studenților, în care aceștia propun idei pentru reconstrucția sustenabilă a orașului Victoria, din județul Brașov.
