Parafat

Săpunaru a semnat pe 5 ani cu FC Porto



Săpunaru și-a văzut visul cu ochii
Săpunaru și-a văzut visul cu ochii

Impresarul Victor Becali a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că fundașul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, a acceptat oferta clubului FC Porto și a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane.
„Am ajuns la un acord în cele din urmă, iar Săpunaru a semnat pe cinci ani cu FC Porto. Este mulțumit de ceea ce a obținut. Acum el s-a alăturat lotului celor de la Porto”, a declarat Becali.
Cristian Săpunaru a plecat duminică din cantonamentul formației giuleștene din Elveția, în Germania, la Dusseldorf, unde și-a negociat împreună cu impresarul Victor Becali contractul cu gruparea portugheză. Conform cotidianului O Jogo, cele două părți au negociat toată noaptea de duminică spre luni.
Fundașul dreapta va ocupa la FC Porto locul lăsat liber de plecarea lui Bosingwa la Chelsea.
Porto l-a cotat la 25 de milioane de euro Campioana Portugaliei, FC Porto, i-a fixat fundașului Cristian Săpunaru, achiziționat de la Rapid București, o clauză de reziliere a contractului în valoare de 25 de milioane de euro, informează publicația Jornal de Negocios, citând un comunicat oficial al clubului.
Potrivit sursei citate, FC Porto a anunțat într-un comunicat că l-a achiziționat pe Săpunaru de la Rapid contra sumei de 2,5 milioane de euro și că va plăti grupării bucureștene 50 de procente din suma pe care o va încasa ulterior în urma unui eventual transfer al fotbalistului.
Cristian Săpunaru a fost transferat la Rapid în luna iulie a anului 2006 de la FC Național (n.r. – Progresul București) pentru suma de 850.000 de euro.
Între timp, fundașul portughez Joao Paulo Andrade s-a alăturat lotului rapidist încă de săptămâna trecută în cantonamentul din Elveția, în timp ce atacantul brazilian Claudio Mejolaro „Pitbull”, va ajunge, marți, la București, conform directorului general al FC Rapid, Constantin Zotta.



Recomandări

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava