Șapte suceveni, săltați marți dimineață de poliție și reținuți pentru furturi în serie



Șapte indivizi din zona Vicov-Rădăuți au fost ridicați marți dimineață de polițiști și introduși în arest, sub acuzația că au comis cel puțin zece furturi pe raza județului.
La prima oră a dimineții de marți polițiștii au pus în aplicare 13 percheziții și descinderi, la Vicovu de Sus, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Bilca și Gălănești. Au fost vizate două grupuri infracționale, unul format din patru bărbați, iar altul din încă trei, care interacționau între ele.
Mai exact, au precizat anchetatorii, primii furau bunuri și le transportau cu o autoutilitară Ford Tranzit, în timp ce ceilalți trei se ocupau de comercializarea acestora pe internet. Hoții furau bani, bijuterii, bunuri electrocasnice și chiar aparatură medicală, după o spargere într-un cabinet stomatologic.
Cu ocazia descinderii de astăzi dimineață au fost ridicate de la domiciliile suspecților două mașini, un Ford Tranzit și o Dacia Papuc, sume de bani și bunuri despre care există suspiciunea că sunt furate. De asemenea, de la unul dintre suspecți au fost ridicate și mai multe ceasuri elvețiene.
Pe numele celor șapte suspecți au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, condiții în care aceștia au fost introduși imediat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.