Acțiunea ”Blocada”

Șapte reținuți în arestul poliției pentru infracțiuni rutiere și furt de arbori

Controale intense în trafic în cadrul acțiunii ”Blocada”
Controale intense în trafic în cadrul acțiunii ”Blocada”

Peste 200 de polițiști au acționat la nivel de județ Suceava în perioada 14-16 septembrie în cadrul Acțiunii ”Blocada”, fiind derulate numeroase filtre în trafic dar și fiind continuate cercetările în mai multe dosare penale.
Se remarcă că în cele doar 3 zile, 7 autori de infracțiuni au ajuns în arestul poliției județene, pentru cel puțin 24 de ore.
Printre ei, este vorba de șoferi băuți, cu alcoolemii mari, de motociclistul de la Rădăuți implicat într-un accident împreună cu fiul său în vârstă de 4 ani, (motociclistul era în stare avansată de ebrietate), respectiv de un tânăr care a sustras și a condus o mașină deși nu are permis de conducere, pe raza comunei Panaci, cazuri despre care am relatat zilele trecute, pe larg, în Monitorul de Suceava.
Pe lista celor ajunși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava se află și cei doi tineri din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, care au fost prinși de polițiști la furat lemne în pădure și în ajutorul cărora au sărit ulterior mai multe rude agresive (caz relatat pe larg în alt articol din Monitorul de Suceava, legat de polițiștii nevoiți să tragă înspre doi bărbați care s-au îndreptat spre ei cu o furcă și cu un par).
Referitor la această ultimă situație, cei doi tineri din Mironu au ajuns în arest pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.
În cadrul acțiunii ”Blocada”, din intervalul 14 – 16 septembrie 2023, polițiștii au suspendat și 60 de permise de conducere pentru abateri la regimul rutier și 35 de certificate de înmatriculare.
Au fost aplicate în total 573 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 320.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier dar și pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
”Din păcate, au fost identificați din nou șoferi care au consumat alcool și s-au urcat la volan, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehiculsub influența alcoolului sau a substanțelor interzise”, se arată într-un comunicat al poliției județene.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Un cal breaz obișnuit să conducă fără permis și-a adăugat în palmares și distrugerea gardului unei case

Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale