Doi copii și cinci adulți cu probleme ortopedice rare au fost operați, luni, la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, de o echipă formată din medici ortopezi din spital, împreună cu prof. dr. Aydin Yücetürk, de la renumita clinică Acibadem din Istambul. Cazurile au fost prezentate pe scurt, ieri, într-o conferință de presă, la care au participat prof. Yücetürk, șefii de secție de la Chirurgie Infantilă și Ortopedie, dr. Florin Filip și dr. Răzvan Bandac, managerul spitalului, Vasile Rîmbu, și directorul medical, dr. Tiberius Brădățan, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, reprezentanta WorldMed, Daniela Macovei, dr. Cristian Irimie.
Profesorul Aydin Yücetürk a declarat că este foarte mulțumit de operațiile de luni și a apreciat calitatea pregătirii doctorilor suceveni cu care a lucrat, precum și dotarea spitalului. ”M-am simțit ca în sala de operații de acasă. Sunt încântat de condițiile de spitalizare oferite aici pacienților. Postoperator, evoluția celor pe care i-am operat este foarte bună, unii au fost deja externați”, a declarat medicul turc.
Copiii care au fost operați sunt în vârstă de 5, respectiv 13 ani. Unul avea o fractură la șold veche de 18 luni și neglijată, celălalt suferea de o malformație congenitală și a avut nevoie de o operație de alungire a membrelor inferioare, după cum a spus dr. Filip.
Adulții selectați pentru operație au fost cu malformații dobândite sau cu formațiuni tumorale la mâini. Dr. Bandac, șeful secției Ortopedie, a declarat că intervențiile chirurgicale au fost ”după ultimele standarde de calitate, atât ca materiale, cât și ca tehnică” și a mulțumit echipei manageriale pentru eforturile depuse pentru dotarea spitalului și pentru organizarea care a făcut ca totul să se desfășoare ca la carte. Trei dintre pacienți au fost deja externați, ceilalți urmează să plece acasă în următoarele 3-5 zile.
Trebuiau să opereze un pacient și până la urmă au fost șapte
Ieri, medicul turc și colegii săi români au consultat alți 15 pacienți, copii și adulți, selectați de asemenea dintre persoanele cu afecțiuni mai rare sau greu de tratat.
Atât managerul spitalului, cât și președintele administrației județene, sub tutela căreia funcționează Spitalul de Urgență, precum și reprezentanta WorldMed, Daniela Macovei, au subliniat în mod special ”generozitatea și răbdarea” profesorului Aydin Yücetürk, care deși avea convenită o singură intervenție prin protocolul de colaborare, a operat alături de români toți cei șapte pacienți. Practic, profesorul ar fi trebuit să selecteze unul dintre cei șapte, dar până la urmă echipa a rămas în sală 10 ore și i-a operat pe toți.
”Am lăsat la latitudinea profesorului să aleagă pe cine va opera, dar am văzut că și-au dat mâna toți medicii și au spus că, deși va fi un maraton, îi vor opera pe toți”, a spus Daniela Macovei.
”Mă bucur că suntem comparabili, ca resurse umane și materiale, cu clinicile la cele mai înalte standarde din Turcia și asta ne face să fim încrezători că spitalul nostru se bucură de succes și adresabilitate. Țintim la un spital emblemă în nordul Moldovei”, a arătat și președintele Nechifor.
Intervențiile chirurgicale de luni s-au derulat în cadrul ”Programului de cooperare internațională pentru bune practici medicale”. În acest proiect sunt angrenați patru parteneri – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Acibadem Hospitals Group Turcia, Acibadem University Turcia și WorldMed International Services România.
Parteneriatul a fost propus de WorldMed, cu scopul de a contribui la formarea și perfecționarea corpului medical de la spitalul din Suceava, la diagnosticarea și tratamentul chirurgical al patologiilor cu grad sever de dificultate și la realizarea de tratamente chirurgicale inovative în echipe medicale mixte româno-turce.