Pericol

Șapte oameni care au intrat în contact cu o vacă turbată, sub supravegherea DSP



Șapte persoane din satul Argel, comuna Moldovița, au intrat sub supravegherea atentă a Direcției de Sănătate Publică Suceava, după ce au intrat în contact cu o vacă bolnavă de rabie.
Bovina, aparținând localnicului Mihail Oblezniuc, a murit în urmă cu câteva zile, medicul veterinar din localitate identificând simptome ale turbării.
După efectuarea analizelor amănunțite la laboratorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, în cursul zilei de duminică a venit și certitudinea că bovina era turbată. Cum cei șapte au intrat în contact cu animalul cu puțin înainte de deces, există pericol de contaminare.
„În zona afectată de acest nou focar vor fi aplicate măsurile sanitar-veterinare ce se impun conform legislației, care cuprind vaccinări de completare la câini și pisici, dezinfecții și alte măsuri specifice.
Acesta este primul caz de rabie din anul 2009, frecvența apariției de noi cazuri de rabie menținându-se ridicată”, a precizat doctorul Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar Veterinare Suceava.



Recomandări

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale