Skandenberg

Șapte medalii la naționale pentru clubul Nord Arena



Adrian Pîslariu (stânga) și Andrei Chiprianov (dreapta) au adus Sucevei două titluri
Adrian Pîslariu (stânga) și Andrei Chiprianov (dreapta) au adus Sucevei două titluri

La trei luni de la înființare, Clubul Sportiv Nord Arena din Suceava a obținut în week-end, primele medalii la Campionatul Național de Skandenberg, ce a avut loc în capitală. Din cei șase sportivi cu care județul Suceava a intrat în lupta pentru titlu, cinci au reușit să urce pe podium, întorcându-se acasă cu patru medalii de aur și trei de argint. În competiția juniorilor la 70 de kilograme, finala categoriei, s-a disputat între doi suceveni, Gheorghe Mnesciuc și Răzvan Apetrei, titlul de campion național revenindu-i primului. Chiar dacă are doar 16 ani, Adrian Florin Laurus a cucerit medalia de argint la juniori, în limitele categoriei 75 de kilograme. Andrei Chipreanov nu a avut adversar la categoria 75 de kilograme, unde a devenit campion național la ambele brațe. Cel poreclit „Glonțul” a devenit pentru a treia oară campion național la categoria sa și se pregătește de europenele și mondialele care vor avea loc în acest an. Campion la brațul drept și vicecampion la brațul stâng La una din cele mai disputate categorii, 90 de kilograme, suceveanul Adrian Pîslariu a devenit campion național la brațul drept și vicecampion național la brațul stâng. Dacă anul trecut a concurat în aceeași categorie cu Ion „Iron” Oncescu, și a disputat cu acesta finala Campionatului Național, anul acesta, Pîslariu va lupta din nou pentru o medalii, dar la nivel internațional, la europenele din luna iunie și mondialele din luna septembrie, competiții la care va mai merge Andrei Chipreanov și unul sau doi din juniorii clubului Nord Arena.
„Pot spune că am obținut rezultate excepționale. Sportivii noștri s-au comportat exemplar și am primit cuvinte de laudă de la celelalte cluburi din țară. Unii chiar au spus că suntem clubul cu cele mai bune rezultate de la acest Campionat Național, dacă raportăm numărul de medalii cucerite cu numărul de sportivi pe care i-am deplasat acolo. De acum gândurile noastre se îndreaptă spre Campionatul European din Bulgaria, care avea loc în luna iunie, la Sofia, precum și Campionatul Mondial din septembrie, unde sperăm să avem rezultate bune”, a declarat vicepreședintele CS Nord Arena, Adrian Urdoi.



Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava
Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava