La mai puțin de 24 de ore după ce au capturat aproape șase mii de pachete de țigări de contrabandă, lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au interceptat, în noaptea de marți spre miercuri, un alt transport ilegal de tutun și, mai mult, au „pus mâna” și pe șapte cărăuși de baxuri.
Marți noapte, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au desfășurat o amplă acțiune pe linia combaterii contrabandei și traficului cu țigări. La un moment dat, o patrulă a observat în apropierea frontierei de stat un grup de persoane care transporta colete voluminoase, condiții în care suspecții au fost somați verbal. Acestea, însă, au ignorat somațiile și au încercat să dispară profitând de întuneric și de vegetația abundentă. Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Ca urmare, s-a reușit reținerea a patru persoane, tinerii Petru Cotos, în vârstă de 24 de ani, Vasile Ursulean, de 25 de ani, Constantin Cotos, de 16 ani, și Ioan Pătrăuceanu, de 21 de ani, toți din comuna Straja.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de frontieră în zonă au „căzut” și ceilalți trei membri ai grupului, Daniel Pătrăuceanu, în vârstă de 23 de ani, Gheorghe Cotos, de 20 de ani, și Adrian Cotos, în vârstă de 18 ani, originari din aceeași comună.
La finalul inventarierii capturii, polițiștii de frontieră au numărat 36 de baxuri de țigări care conțineau 17.986 de pachete marca „Doina” de proveniență Republica Moldova, în valoare de 107.916 lei.
Comisarul Poroch-Serițan a precizat că țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar celor șapte tineri le-au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.