Săptămânal un copil este victimă a incendiilor din neglijența părinților



Peste 1.260 de persoane au fost victime ale incendiilor în ultimii doi ani, dintre care 152 au fost copii, săptămânal un micuț fiind victimă a focului din cauza neglijenței părinților, afirmațiile au fost făcute cu ocazia lansării unei campanii IGSU și E.ON.
Majoritatea incidentelor au fost provocate de improvizații ori de utilizarea defectuoasă a mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și E.ON au încheiat un protocol de colaborare pentru derularea, în comun, a unor campanii de informare, prevenire și conștiientizare în special al părinților asupra pericolelor în care sunt expuși copii atunci când sunt lăsați singuri în casă.
Protocolul semnat joi are ca obiectiv reducerea numărului incidentelor și implicit a victimelor, campania urmând să se deruleze prin școli, timp de jumătate de an.
Statisticile IGSU arată că anual sute de persoane și-au pierdut viața în incendii, intoxicații cu monoxid de carbon sau ca urmare a exploziilor.
Din cele aproximativ 40 de mii de incendii produse în România, în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 iulie 2012, 56 la sută au avut loc în locuințe și gospodării, iar, din cele 1.263 de victime, 152 au fost copii.
Directorul general E.ON România, Frank Hajdinjak, a spus că este prima campanie de acest fel, dar că își dorește ca aceasta să continue mai mult timp.
„Asemenea situații extraordinare și nefericite nu pot să nu atragă atenția asupra importanței de a respecta cu strictețe normele de siguranță, consecințele pot fi extrem de severe și pot distruge viața noastră și a familiilor noastre. Acest parteneriat cu IGSU reprezintă un pas major pentru compania noastră în cadrul eforturilor depuse constant în ultimii ani pentru prevenirea și reducerea numărului evenimentelor tragice”, a spus directorul general.
Cauzele incendiilor sunt multiple, pornind de la manevrarea necorespunzătoare a aparatelor casnice, a celor care funcționează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibil, continuând cu utilizarea unor coșuri de fum fără protecție, neetanșate sau opturate și care nu permit evacuara gazelor arse, până la lăsarea copiilor nesupravegheați în apropierea unei surse de foc deschis și a echipamentelor electrice.
„În zona de activitate a E.ON gaz distribuție numai în 2011 au decedat 23 de persoane din cauza asfixiei cu monoxid de carbon, iar alte 52 au fost la un pas de a-și pierde viața din cauza intoxicației. Totodată, în 2011, cinci pesoane și-au pierdut viața, iar 12 au suferit arsuri grave în urma unor explozii sau incendii cauzate, în mare parte, de manevrarea greșită a aparatelor sau de improvizațiile efectuate la instalațiile interioare de alimentare cu gaz natural”, a mai spus directorul general E.ON.
La rândul său, inspectorul general al IGSU, Marcel Sorin Lucaciu, a spus că din păcate în România nu există o cultură a securității.
„Există riscuri curente și riscuri particulare, incendiul este un risc curent. Peste 200 de persoane decedează din cauza incendiilor produse prin neglijență și chiar dacă această campanie se adresează părinților eu lansez un apel către copii să ceară familiei să nu fie lăsați singuri în casă”, a spus Lucaciu.
Parteneriatul IGSU și E.ON se va dezvolta pe mai multe componente, prima fiind campania națională de informare și educație preventivă „F.O.C. – Flăcările omoară copii” care a fost lansată joi.
Subsecretarul de stat Raed Arafat, prezent la lansarea campaniei, a spus că elicopterele sau ambulanțele SMURD transportă cel puțin un copil pe săptămână rănit grav într-un incendiu. Costurile pentru îngrijirea unui copil se ridică la sute de mii de euro și de cele mai multe ori aceștia rămân cu sechele.
„Din nefericire avem aproape un caz pe săptămână în care copii ajung la spital cu răni foarte grave nu este vorba numai de incendii ci și de apă fierbinte. Această campanie este reală și are ca scop salvarea de vieți”, a spus subsecretarul de stat.
Campania se va desfășura prin spoturi publicitare, acțiuni în școli, acțiuni mass-media.