Elevii suceveni care intenționează să urmeze de la anul un liceu cu profil vocațional încep săptămâna viitoare probele de aptitudini. Pentru aceasta însă, elevii trebuie ca în perioada 1-3 mai 2006 să se înscrie pentru această testare, urmând ca apoi, între 5 și 7 mai, ei să fie examinați. Este pentru prima oară când elevii dau probele eliminatorii înainte de testarea națională, metodologia de concurs fiind modificată de MEC cu puțin timp în urmă. Este vorba despre probele vocaționale și de aptitudini, pe care trebuie să le susțină elevii care vor să urmeze cursurile liceului de arte, sportiv, sau ale unui profil cu predare intensivă într-o limbă străină. Centrele de testare vocațională ale elevilor sunt la Grupul Școlar Siret, pentru elevii care susțin proba la limba ucraineană, maternă, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, și Colegiul Național „Petru Rareș” pentru elevii care susțin proba eliminatorie la o limbă modernă. Tot în perioada 5-7 mai se vor desfășura și probele eliminatorii de aptitudini sportive, de artă, sau pentru cei care vor să facă liceul cu profil teologic. Spre deosebire de anii anteriori, când locurile de la clasele cu profil vocațional care rămâneau neocupate se pierdeau, în acest an se va organiza o nouă etapă de susținere a probelor, după testarea națională. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat pentru anul școlar viitor 14 clase cu profil vocațional, ceea ce înseamnă 392 de locuri.





