Prevenire

Săptămâna prevenirii criminalității a debutat cu tema combaterii infracționalității juvenile

Folosirea câinelui de urmă în depistarea infractorului, un exercițiu mult îndrăgit de copii

Siguranța copiilor și dezvoltarea comportamentului preventiv de la vârste fragede constituie una dintre prioritățile permanente ale poliției. Ieri a început derularea Săptămânii Prevenirii Criminalității, iar prima zi a fost dedicată tocmai responsabilizării minorilor. Peste 200 de polițiști au desfășurat activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ sau în alte locații cu un număr mare de tineri. În această primă zi au fost derulate peste 100 de activități preventive, la care au participat circa 3.000 de copii și tineri cu vârste între 3 și 18 ani. Au fost vizionate filme educative, s-au organizat jocuri interactive cu tematică preventivă, au fost organizate ateliere de lucru și de prezentare a unor elemente tehnice din dotarea poliției. Polițiștii au abordat tematici preventive diverse, fiind distribuite peste 8.000 de materiale preventive. Pe lângă activitățile de preventive și de informare desfășurate, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava au organizat și jocuri interactive și ateliere de lucru la Școala Gimnazială din comuna Stroiești, peste 300 de elevi, inclusiv de la Școala din Zaharești, fiind angrenați în jocuri de rol și dobândind cunoștințe privind răspunderea penală a minorului. Laboratorul criminalistic mobil, câinele de urmă, autospecialele și tehnica din dotare au prezentat un interes deosebit pentru elevi. Toate aceste activități sunt desfășurate de polițiști în scopul prevenirii victimizării minorilor, de multe ori insuficienta informare și responsabilizare a copiilor stând la baza multor tragedii, urmările fiind din cele mai grave.

Recomandări

„Generația Verde” – Dotări educaționale care susțin predarea multidisciplinară a educației de mediu

„Strada nu e loc de joacă” – Lecții de siguranță rutieră în cadrul programului „Școala altfel”, la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

„Porți deschise în Europa” – lecție de educație civică și responsabilitate la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni