La o săptămână de la startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna decembrie, candidatul Uniunii Social- Liberale pentru funcția de deputat în Colegiul nr.6 Rădăuți-Milișăuți, omul de afaceri rădăuțean Constantin Galan, liderul Organizației PNL Rădăuți, demonstrează că și competiția politică pe care o duce în această perioadă se desfășoară sub semnul celor trei valori în care crede, după cum a afirmat, cu sfințenie, adică credință, familie și respectul față de om.
Galan l-a adus pe reprezentantul E.ON Moldova la Rădăuți
Pe parcursul acestei săptămâni, candidatul USL pentru Colegiul Rădăuți-Milișăuți s-a aflat în fiecare zi în mijlocul cetățenilor, fie că a fost vorba de orașul Milișăuți, de comunele Horodnic de Jos, Burla, Volovăț, Iaslovăț, Satu-Mare, sau de municipiul Rădăuți. Constantin Galan a discutat de localnicii din Horodnic de Jos și a aflat că după desființarea școlii din cătunul Călugărița copiii sunt nevoiți să parcurgă pe jos o distanță apreciabilă, prin căldură sau prin frig, până la școală.
Candidatul USL a promis că va face toate demersurile pentru achiziționarea unui microbuz pentru elevi, și, în același timp, pentru modernizarea procesului de învățământ din comună. La vizita de la Burla, Galan a hotărât să sprijine urgentarea lucrărilor la grădinița din comună, în condițiile în care la această dată preșcolarii învață în imobilul primăriei. După discuțiile cu cetățenii din Țibeni, candidatul pentru Camera Deputaților a decis ca prioritară o intervenție la Parlament pentru suportul financiar necesar realizării unei noi aripi la clădirea școlii din localitate, pentru că imobilul a fost construit încă din perioada Imperiului Austro-Ungar. Pentru că în multe dintre localitățile din Colegiul 6 sunt zone rezidențiale care nu sunt încă racordate la rețeua de energie electrică, Galan l-a adus, în această săptămână, pe reprezentantul E.ON Moldova la Rădăuți, și împreună cu șefii executivelor locale din colegiu a avut consultări pentru găsirea unor căi optime pentru electrificarea zonelor neracordate. În piața agroalimentară din Rădăuți, Constantin Galan a discutat cu micii producători din piață, dar și cu cetățenii veniți la cumpărături despre problemele cotidiane, despre pensii și salarii, dar și despre nemulțumirile celor aproape 25 de mii de rădăuțeni.
Omul Constantin Galan va rămâne totdeauna același
„În ultimile zile am sesizat că pe Colegiul Rădăuți am doi contracandidați ARD, e vorba de Orest Onofrei și de primarul Aurel Olărean. Au încercat să-mi pună tot felul de obstacole, dar efectul a fost invers decât cel pe care l-au dorit, adică am câștigat mai multă popularitate, pentru că cetățenii din municipiul și din zona Rădăuți mă cunosc, îmi știu calitatea de om și nu au «înghițit»făcăturile lor. Poate că și acesta este unul dintre motivele care au făcut să mă clasez foarte bine în sondajele de ultimă oră, și de aceea le doresc să aibă timp să provoace cât mai multe «scenarii»de acest fel, care nu fac altceva decât să-mi aducă un plus în preferințele electoratului. În același timp vreau să-i asigur pe rădăuțeni și pe toți cetățenii din Colegiul 6 că omul Constantin Galan va rămâne totdeauna același, că la București, în Parlamentul României, va lucra numai și numai pentru cei de acasă, pentru din Bucovina”, a concluzionat candidatul USL pentru Camera Deputaților Constantin Galan.
În mijlocul cetățenilor
Săptămână plină pentru candidatul USL pentru Colegiul Rădăuți-Milișăuți, Constantin Galan
