Dacă tot suntem în săptămâna patimilor, de ce n-ar trece și fotbalul prin toate cele, de la spaima că ai noștri de la Cetatea vor pleca de unde-au venit, până la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor a unora care să taie macaroana și visul de mărire al echipelor noastre? Asta fiindcă, se știe, campioana României și cealaltă calificată, de pe locul 2, ar putea juca direct în grupe (campioana) și în turul 3 preliminar (secunda) cu o singură condiție: ca trofeul să și-l adjudece una din echipele care vor avea drept de participare în Ligă și în ediția următoare. Adică să câștige campionatul în țara ei ori măcar un loc 2 cu acces direct în grupe. Însă lucrurile nu stau tocmai grozav pentru noi, din moment ce din cele 8 rămase, numai una este absolut sigură de locul în Ligă: Manchester United. Celelalte au situații diferite de la caz la caz: fie misiune imposibilă (Milan), fie foarte grea (Bayern, Valencia, chiar Chelsea), așa încât mă tem sincer că visul lui Dinamo și al celeilalte (oricare ar fi ea) s-ar putea face țăndări. Și, de fapt, zău că nici nu știu exact de ce ne-am dori atât de tare noi umilințe în cea mai tare competiție din lume. Sau am uitat așa ușor și-atât de repede prestația lamentabilă a Stelei atunci când a dat chiar de fotbaliști? Ei, acum când ați văzut probabil și dumneavoastră cum arată cele mai bune 8 echipe europene ale momentului, așa-i că vă ia cu fiori reci la gândul că în loc de una ne-am putea face de râs cu două? Fiindcă, iertați și nu bănuiți, cam cu ce apărare ne-am putea noi opune iureșului dement al lui Liverpool, subtilității atacului Milan-ului ori insistenței diabolice a jucătorului lui Bayern? La ora la care scriu nu s-au jucat încă ultimele două „sferturi”, dar știu cam ce pot și celelalte 4 echipe, dintre care două vor păși în semifinală. Așa că n-ar fi mai bine ca Liga să o câștige una necalificată din campionatul ei, astfel încât să arunce echipele noastre în tururile 3 și, respectiv, 2 preliminare? Unde, cu puțin noroc, am putea lua bătăile care să ne „califice” direct în U.E.F.A., competiție mai pe măsura „investitorilor” noștri, hotărâți-nenorocire doar să vândă jucători, iar în locul lor să abordeze competițiile europene cu tot soiul de invenții aduse de prin divizia B ori din Ghana.



