„Săptămâna omeniei”



„Săptămâna omeniei”
„Săptămâna omeniei”

Sub egida Programului socio-educațional județean ”O lume a prieteniei”, Grădinița Nr. 2 Dumbrăveni a demarat, în săptămâna „Școala altfel”, proiectul ”Săptămâna omeniei”. Scopul urmărit a fost tocmai cel inițial: ”Identificarea și sprijinirea, prin acțiuni programate, voluntare, concertate a unor persoane/grupuri de persoane sau instituții aflate într-o situație vulnerabilă”. Partenerii au fost în primul rând părinții, domnul primar Pavăl Ioan și societăți comerciale.
Acțiunile au vizat donarea de alimente necesare cantinelor a două instituții aflate pe raza comunei Dumbrăveni: Unitatea de Asistență Medico-Socială Dumbrăveni și Centrul Social al Parohiei Ortodoxe II Dumbrăveni. Beneficiarii acestui gest umanitar au fost bătrânii care accesează cele două unități și copiii care mănâncă la Centrul Social al Parohiei Ortodoxe II Dumbrăveni. Întregul proiect a fost condus de profesor învățământ preșcolar Mihaela Guriță, educatoare la grupa mijlocie, Grădinița Nr. 2 Dumbrăveni.



Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale