Săptămâna Mare

Această ultimă săptămână a Postului Paștelui, numită și Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti credincioșii pentru Înviere. Primele trei zile se constituie într-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos.
Luni și marți, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urmă învățături ale Domnului.
Miercurea Mare ne apropie deja de Sfintele Paști, astfel că Biserica a rânduit ca fiecare credincios să ia aminte în această zi la două exemple: cel al păcătoasei desfrânate, înstrăinate de Dumnezeu (dar care aducând în această zi, cu mare căință și cu lacrimi, mir de mult preț și ungându-L pe Hristos, devine mironosiță) și cel al lui Iuda (ucenicul care, deși apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astăzi, pentru treizeci de arginti fariseilor și cărturarilor ce voiau să-L ucidă). Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care trebuie să postească creștinii de-a lungul anului.
Patru lucruri sunt prăznuite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.
Joi este și ziua în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roșu, urmând ca în Sâmbăta Mare să coacă pasca și cozonacul ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfințite. „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”. Aceste cutremurătoare cuvinte sunt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos.
În Vinerea Mare nu se mai slujește Sfânta Liturghie, pentru că Însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, și se ține post negru. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru Sâmbăta Mare. Prohodul Domnului de vineri seară este ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se afla acum în mormânt. La sfârșitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toți credincioșii.
Sfântul Aer – Epitaf
Numit și Epitaf, Sfântul Aer este o pânză de in sau de mătase, de catifea, pe care se află imprimată, brodată ori zugrăvită icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos.
În intervalul acesta dintre răstignirea pe cruce și Înviere, pentru ca moartea Lui să nu pară iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul Său să zacă în mormânt trei zile și în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfărâmându-i porțile. Trăind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit să ne arate că este posibilă o viața spirituală, biruitoare și fericită, și fără de trup. Până la El, oricine murea se ducea la viața chinuită din iad, întrucât toți treceau pragul eternității cu sufletul transfigurat de păcat. Aceste trei zile de viața ale lui Iisus cu sufletul despărțit de trup formează începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepți sunt așezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile. Această înviere, numită și Învierea de Obște, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorât la iad a fost acela de a încredința și celor de acolo, care au trăit pe pământ înaintea Sa, Vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului și a păcatului.
Pentru a simți măcar o fărâmă din bucuria pascală cea mai autentică trebuie să ne pregătim în aceasta săptămână în care, ca și pe o scară cu șase trepte, urcăm spre Înviere, atât sufletul, cât și trupul, înăsprind postul pe cât stă în putință fiecăruia. Cei care nu s-au înfrânat deloc până acum este bine ca măcar în aceste ultime zile, care sunt și cele mai importante din Post, să o facă, știind că, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revărsa și peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea ca și peste cel care a venit încă din ceasul întâi la Hristos. (www.serafim.golia.ro )