Săptămâna luminii și păcii aduse de minunata zi a Învierii

Prima Săptămână de după măritul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cunoscută ca fiind Săptămâna Luminată, pentru că toate rânduielile liturgice sunt strâns legate de lumina, bucuria și pacea aduse de minunata zi a Învierii. Despre toate aceste slujbe și rânduieli specifice ne vorbește în interviul ce urmează părintele lector dr. Marian Mihai, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Părinte profesor, putem spune că toate sărbătorile din cursul anului sunt ancorate, se mișcă în jurul marelui praznic al Învierii?
Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare creștină și, de aceea, din punct de vedere calendaristic, această sărbătoare guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului liturgic.
Organizarea timpului liturgic are în vedere participarea tainică a fiecărei persoane la moartea și Învierea lui Hristos. De aceea, prin toate rânduielile de cult, prin toate imnele liturgice, Biserica urmărește ca Persoana Mântuitorului să fie prezentă într-un chip tainic, real și continuu în noi și în tot timpul vieții noastre. Întregul cult al Bisericii are un caracter pascal, căci Biserica serbează pe Domnul Hristos ca Împărat peste toată făptura, biruitor asupra păcatului și morții și întemeietorul Bisericii creștine. Bucuria pascală vine după o vreme de luptă cu păcatul și neputințele noastre, după o perioadă de întristare și pocăință trăită în vremea postului.
„Triodul plângerii“ s-a sfârșit și urmează „Triodul bucuriei“; omul este chemat să prăznuiască, să se bucure, pentru că prin Învierea Mântuitorului i s-a dat șansa să devină nemuritor. Așa după cum spunea părintele Constantin Galeriu, „menirea și viitorul omului este Învierea – unica în stare să biruie răul, stricăciunea și moartea. Astfel, ce preț poate să aibă o viață care sfârșește în moarte? De aceea, darul său adevărat mântuitor este cel al Învierii“.
Rânduieli speciale pentru bucuria și însemnătatea marelui praznic
Prin ce se deosebesc slujbele bisericești din Săptămâna Luminată de cele din perioada Octoihului și a Triodului? Care sunt particularitățile liturgice ale acestei săptămâni?
În Săptămâna Luminată care începe cu Sfânta și Marea Duminică a Paștilor și se sfârșește cu ziua de sâmbătă, rânduiala slujbelor bisericești se deosebește de cea a Octoihului și de cea a Triodului prin mai multe particularități.
În toată săptămâna, la toate slujbele bisericești, preotul se îmbracă în toate veșmintele de la începutul slujbei. Binecuvântarea de început, atât la Vecernie, cât și la Utrenie, este „Slavă Sfinte și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi…“, iar după aceasta se cântă troparul „Hristos a înviat din morți…“ (de trei ori) și stihurile Paștilor.
În timpul rostirii acestor stihuri, preotul cădește cele patru laturi ale sfintei mese și întreg sfântul altar. În Săptămâna Luminată, în locul Ceasurilor, în locul Pavecerniței și al Miezonopticii se săvârșește o slujbă unică pentru toate aceste laude, numită „Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști“. Cântarea „Învierea lui Hristos“, de la Utrenie, se cântă de trei ori pentru bucuria și însemnătatea marelui praznic al Învierii. În toate zilele din această săptămână se face otpustul special, care este același ca la slujba din noaptea Învierii. În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea nici la Vecernie, nici la Utrenie, nici în rânduiala particulară a credincioșilor. În fiecare zi din această săptămână se schimbă glasul de rând, iar prochimenul ce se cântă la Vecerniile din această săptămână este special, fiecare zi având prochimenul său. Slujba sfinților de rând care vor cădea în zilele din Săptămâna Luminată nu se cântă, ci se mută în altă zi (de obicei la Pavecernița de vineri seara). Slujbele sfinților mari se săvârșesc la timpul lor, în orice zi ar cădea, cu excepția zilei din Sfânta Duminică a Paștilor, când se pun toate ale praznicului. Mâine, de exemplu, slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se va cânta împreună cu cea a zilei din Penticostar. Vineri, în Săptămâna Luminată, se obișnuiește ca după otpustul Sfintei Liturghii să se săvârșească slujba sfințirii celei mici a apei, după rânduiala care se arată în Penticostar. Ziua aceasta poartă denumirea de „Izvorul Tămăduirii“.
Dacă este sărbătoarea unui sfânt mare în ziua Învierii, se amână pentru a doua zi (Lunea Luminată). De asemenea, ușile împărătești rămân deschise în toată Săptămâna Luminată.
„Lumea toată gustă din izvorul nestricăciunii – Hristos“
Prin ce este deosebită slujba din noaptea Învierii?
Cu ocazia Utreniei din noaptea Paștilor se sting toate luminile și, de la singura candelă aprinsă, de pe sfânta masă, se aprinde făclie și se împarte credincioșilor de pe solee, după ce preotul slujitor rostește de trei ori chemarea „Veniți de primiți lumină!“. Preotul și poporul părăsesc biserica și afară, cu fața spre răsărit, se citește Sfânta Evanghelie și se săvârșește partea de început a Utreniei. La unele biserici se obișnuiește a se citi „Pastorala chiriarhală“, pentru că mulți dintre credincioși, după ce primesc lumină, pleacă la casele lor sau la cimitire pentru a da lumină și celor adormiți. Utrenia continuă în biserică prin frumoasele cântări din Canonul Învierii. Simbolismul Utreniei Paștilor prin ieșirea din biserică și prin intrarea, plină de bucurie, iarăși, în ea vrea să arate că lumea toată este condamnată și mântuită, izgonită și reprimită, că gustă din durerea și amărăciunea iadului, dar și din izvorul nestricăciunii – Hristos.
Liturghia din Duminica Paștilor a Sfântului Ioan Gură de Aur este obișnuită prin rânduială, dar cunoaște câteva particularități specifice acestei perioade pascale. La sfârșitul ei se împarte „Paști“, pâine sfințită peste care s-a turnat vin curat și care a fost stropită cu apă sfințită. Mai apoi, slujba Vecerniei speciale se săvârșește în jurul prânzului și, în unele zone, chiar la ora obișnuită a Vecerniei. La această Vecernie se obișnuiește să se citească Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, iar miruitul este înlocuit cu sărutarea Sfintei Evanghelii și a Sfintei Cruci, ținute de către preot lângă iconostas. În toate zilele Sfintelor Paști, praznic ce ține trei zile, rânduiala slujbei este ca aceea din Duminica Paștilor.
Până la Cinzecime nu se fac metanii, ci doar închinăciuni
De unde vine această denumire de Săptămâna Luminată și cum se sărbătorea ea la începuturi?
Serbarea Paștilor se prelungea în toată săptămâna și creștinii participau la Sfânta Liturghie la care se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului. Neofiții, cei care erau botezați în noaptea Sfintelor Paști, purtau haina albă primită la botez toată săptămâna, și în noaptea pascală purtau făclii luminoase. Nu numai bisericile erau luminate, ci și casele creștinilor, cimitirele lor, orașele și toate din jurul caselor erau luminate prin făclii și coloane de ceară. Începând cu noaptea de Paști, creștinii se salută, până la Înălțare, spunând „Hristos a înviat!“, la care se răspunde „Adevărat a înviat!“. La biserici se aduceau bucate și acestea erau sfințite și împărțite, mai ales săracilor. Oamenii erau mai darnici și mai veseli, se îmbrăcau frumos, iar unii părinți ai Bisericii opreau lucrul chiar în tot timpul acestei săptămâni (ex: Sfântul Nichifor Mărturisitorul, canonul 42). Nu se fac metanii până la Cincizecime, ci doar închinăciuni. După cum spunea și părintele profesor Ene Braniște „Învierea Mântuitorului rămâne inima spiritualității și pietății ortodoxe“ (și își aruncă razele peste întregul an liturgic și cult ortodox). De aceea, Sfântul Efrem Sirul spune că Mântuitorul nostru Iisus Hristos „din înălțime S-a pogorât ca Domn, din pântece a ieșit ca un rob. Moartea a căzut în genunchi înaintea Sa și în Învierea Lui I S-a închinat viața; moartea Lui pentru noi e viață și Înălțarea Sa pentru noi ridicare. Cât de mult trebuie să-I fim mulțumitori“.
„Cu frică de Dumnezeu…“
Vorbiți-ne despre rânduiala specială a uscării Sfântului Agneț.
Marți, în Săptămâna Luminată, se face uscarea Sfântului Agneț, sfințit la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Joi, în Săptămâna Patimilor. Din acest Sfânt Agneț se face Sfânta Împărtășanie de peste tot anul pentru bolnavi și copii. La mănăstirile din Sfântul Munte, această rânduială nu se săvârșește, întrucât se săvârșește Sfânta Liturghie zilnic. Nu există gândirea că trebuie să fii pe patul de moarte pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Monahii se împărtășesc, după rânduiala mănăstirii, de mai multe ori în timpul săptămânii. Copiii se împărtășesc din acest Sfânt Agneț mai ales după botez, pentru că în timpul anului se împărtășesc în timpul Sfintei Liturghii, la momentul potrivit: „Cu frică de Dumnezeu…“. Nu este indicat a se împărtăși credincioșii oricând pentru a nu rupe unitatea unei slujbe, în afară de cazuri grave, excepționale.
(Pr. Ciprian Bâra , Ziarul Lumina)