Săptămâna Luminată

Udatul fetelor
În mai multe zone ale țării există obiceiul ca a doua zi de Paști, tinerii să stropească fetele, iar acestea la rândul lor să le dea băieților de băut și să le ofere daruri, căci se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată. Înainte vreme, stropitul se făcea cu apă de fântână; astăzi este datina ca fetele să fie udate cu apă de colonie.
Una dintre legendele care explică acest obicei spune că a doua zi de Paști, o fată creștină vindea ouă. De la ea cumpăra o fată păgână. Cele două intrând în vorbă, prima îi explică legea creștinească, dar cea de-a doua, neîncrezătoare, îi spune: „Te-oi crede dacă s-or înroși ouăle pe care mi le-ai vândut!” Pe dată, ouăle s-au înroșit, iar de spaimă, fetele au leșinat amândouă. Trecând pe acolo doi flăcăi, le-au văzut și le-au stropit cu apă de la fântână. Revenindu-și, fetele le-au dăruit drept răsplată oua înroșite, iar păgâna s-a încreștinat.
– Săptămâna Paștilor
Prin Invierea Domnului nostru Iisus Hristos din morți, cei din popor cred că raiul se deschide tuturor sufletelor reținute în prinsoarea iadului începând de la Adam și până la venirea Mântuitorului, și rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomii. Ca dovadă că în acest interval Raiul este deschis, după credința poporului și datina cea veche, în ziua de Înviere se scoate ușa din mijloc a altarului și se pune deoparte, unde stă apoi toată Săptămâna Paștilor sau Săptămâna Luminată. Cine moare în acest interval – și mai ales în ziua de Paști sau în săptămâna cea dintâi după Paști, numită pretutindeni Săptămâna Luminată – merge de-a dreptul în rai pentru că lumina raiului strălucește fiecăruia care moare în această săptămână și pentru că în timpul acesta ușile raiului sânt deschise, iar cele ale iadului închise. Cel care moare este primit în rai, indiferent de păcatele care le-a făcut, căci toate i se iartă. Și cel care se naște în această zi, și mai cu seamă când trage clopotul întâia oară la biserică, este un om norocos pentru toată viața.
Pastele Mic
Duminica imediat următoare Învierii – Duminica Tomii – este cunoscută în popor ca Paștele mic. În aceasta zi, în unele locuri există obiceiul ca tinerii „să se lege frați”. Legământul se face „pe sânge”, „pe datul mâinilor” sau „pe păr”. La „frăția pe păr”, cei doi își smulg din cap câte un fir de păr pe care îl îngroapă apoi amândoi în același loc, numai de ei știut.
Paștele Blajinilor
Prima luni din a doua săptămână după Paști se mai numește Lunea Morților, Paștele Morților, Paștele Mici, Paștele Rohmanilor, Paștele Blajinilor sau Matcalaul. Blajinii sunt ființe mitice, care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dar păstrează legături cu lumea noastră. Li se mai spune Rohmani, Rocamni, Rugmani, Urici și Oameni Roșii. Ei locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei. Unii dintre ei au apucături dușmănoase. Cele mai multe legende îi prezintă însă ca pe niște ființe miloase, devotate lui Dumnezeu.
Blajinii sunt ființe mitice, care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dar păstrează legături cu lumea noastră. Se crede că ei provin din copii nebotezați morți imediat după naștere. Alții spun că Rohmanii sunt oameni vechi, care au o credință mai curată decât a actualilor pământeni. Ei duc cam aceeași viață ca noi, având orașe și sate. La sfârșitul lumii ei vor lua locul oamenilor pe pământ.
De Paștele Blajinilor se crede că sufletele morților sunt slobode; de aceea în această zi se gătesc multe și alese bucate, împărțindu-se pe la vecini, cu credința că morții numai în această zi sunt liberi și pot gusta din mâncărurile pregătite. La cine nu serbează și nu dă morților de pomană vin morții noaptea și le cer. În unele ținuturi se împart doar ouă și colaci săracilor și se face slujba la cimitir. De Paștele Blajinilor au loc sărbători câmpenești, unde se mănâncă ouă roșii și încondeiate. Se crede că Blajinii se bucură tare mult văzându-i pe oameni că petrec la această sărbătoare.
Paștele cailor
Paștele Cailor se sărbătorește în ziua de joi din a șasea săptămână care urmează după Paști când se crede că, pentru un ceas, și pentru o singură dată pe an, caii se satură de păscut iarbă. Se pare că în vechime era o zi a Soroacelor, când se încheiau diferite afaceri. Cum data acestei sărbători putea varia de la an la an cu un număr mare de zile, importanța ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai împrumutat, a amâna până la Paștele Cailor, până la Sfântul Așteaptă, deci a nu te ține de cuvânt. (www.paste.lx.ro Surse: Sărbători de Paști, Tradiții de Paști, Tradiții românești – Paștele, Tradiții de Paște, Tradiții și obiceiuri populare de Paști, Paștele Blajinilor, Săptămâna Luminată, Intrarea Domnului în Ierusalim, Arta de a trăi)