„Săptămâna altfel” pentru adulții noștri needucați

Îndreptându-mă eu miercuri cu autoturismul agale de la Suceava spre Bacău, am luat cunoștință încă o dată cu marea diferență dintre „teoretic” și „practic”. Teoretic, dacă faci un sondaj sociologic, nici un român nu ar recunoaște că aruncă ambalaje goale în natură. Practic însă, o grămadă dintre români o fac, și încă foarte sârguincios. Pădurile și râurile noastre pot depune mărturie.
Această anomalie o rectificau miercuri, după puterile lor, cete harnice de elevi, aflați în săptămâna aceea, care se numește, în limbajul învățământului românesc, „săptămâna altfel”. Cărând saci în care ar fi încăput chiar și ei cu ușurință, elevii – fetișcane și băiețandri – culegeau, pe un vânt năprasnic, ceea ce aruncaseră părinții lor, lipsiți de educație: cutii de bere, recipiente de plastic care fuseseră pline cu coca sau pepsi-cola, pungi de plastic pentru alune și alte crănțănele, pachete de țigări, ciorapi de damă, chiar și scutece de bebeluși folosite, că și alea se aruncă pe unde se apucă.
Acțiunea elevilor, urmare a gândirii ecologice a directorilor de școală și a inspectorilor școlari, este nu numai lăudabilă, ci de-a dreptul nobilă. Dar, făcând o scurtă socoteală, oricât de nobilă ar fi, mai mult de două parale nu valorează. Pentru că fenomenul e mult mai profund. Degeaba strâng școlarii, vreme de o săptămână, chiloți aruncați și ambalaje de plastic goale, dacă ele se aruncă în toate celelalte 51 de săptămâni ale anului, săptămâni care nu se mai încadrează în categoria „altfel”.
Copiii sunt educați la școală, în spiritul respectului față de natură. Un respect, trebuie s-o spunem, impus pe linie europeană. Dar ce te faci cu părinții lor? Pe ei cine îi mai educă, la vârsta pe care o au? Și pentru adulți ar fi necesară câte o „săptămână altfel”. Dar nu numai o dată pe an, ci de mai multe ori. Că la ei e mult de muncă.