Final de acțiune

„Săptămâna altfel”, la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți
Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți

„Săptămâna altfel”, desfășurată în acest an sub denumirea „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, a provocat elevii Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” din Rădăuți la un evantai de activități menite să dezvolte abilitățile acestora în mod creativ.
Consilierul educativ al școlii, profesoara Mihaela Amariței, împreună cu toate cadrele didactice din unitatea de învățământ au organizat săptămâna pe zile, urmărind atingerea unor obiective importante din educația copiilor: Ziua Culturală, Ziua Atelier, Ziua Educativă, Ziua Sportivă și Ziua Voluntariat, cu mențiunea că întreaga activitate s-a pliat pe principalele proiecte ale școlii.
Astfel, proiectul „Codul bunelor maniere” a reamintit elevilor comportamentul civilizat într-o sală de spectacol. Prin „File de poveste”, proiect lansat de școala rădăuțeană la nivel județean, copiii au îmbinat în mod armonios lectura cu artele plastice, pregătindu-se pentru expoziția-concurs de la Galeriile de Artă.
Un grup de voluntari ai Organizației „Salvați Copiii”, elevi ai Colegiului Tehnic Rădăuți, au purtat discuții cu elevii școlii despre drepturile copiilor.
“Școala «Bogdan Vodă» are talent”, „Fii inteligent!”, „Comunicare. Ortografie”, „Performer în educație”, „Cangurul”
Fiind o școală eco, elevii au fost implicați în activități de igienizare a mediului, plantare de flori, colectare de maculatură și, în același timp, s-au desfășurat activități în cadrul Programului Mondial Learning About Forests și în European U4Energy și Patrula ECO. Elevii s-au întrecut în aptitudini, participând la concursul “Școala «Bogdan Vodă» are talent”, la concursuri de tipul „Fii inteligent!”, „Comunicare. Ortografie”, „Performer în educație”, „Cangurul”, au vizitat instituții importante ale comunității locale, au participat la diverse activități interactive care le-au pus la încercare imaginația, priceperea, inteligența, spiritul de competiție, capacitatea de comunicare și interrelaționare.
Directorul unității de învățământ, profesorul Petru Nicuță, a sprijinit și monitorizat întreaga activitate a săptămânii, dând un imbold pozitiv dezvoltării creativității și personalității elevilor, precum și implicării părinților în viața școlii.

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu