Izvorul Tămăduirii; Fântânița; Vinerea Scumpă
Cea de-a doua vineri bazată pe magia imitativă, în care era stimulată puterea magică a apei. Spre deosebire de Vinerea Paștelui, marcată negativ de conjunctura morții Mântuitorului (Vinerea Patimilor), această vineri este nu o sursă de moarte (valorizată pozitiv prin moartea, pieirea, secarea bolilor), ci una de viață, prin care sacralitatea pozitivă țâșnește în lume. Acum izvorăște, este accesibilă apa tămăduitoare; de fapt, ca și la Bobotează, toate apele sunt sfințite. Apa este o sursă de viață și pentru că acum pot fi săpate fântânile, surse potabile pentru vii și pentru morți. Nu în ultimul rând, sărbătoarea este respectată și pentru că alimentează izvorul ploilor, dar și roadele, „izvoarele“ de orice fel, ale plantelor și animalelor.
Tradiții:Se ține pentru mântuirea sufletelor. La Izvorul Tămăduirii curge singur untul de lemn, cu care se pot tămădui unele boli. Toate apele sunt sfințite; cine bea apă și se spală în această zi pe părțile bolnave ale corpului, se însănătoșește. Izvorul Tămăduirii a fost locul care, binecuvântat de Domnul Iisus, a vindecat pe mulți bolnavi. Maica Domnului, în apropiere de Ierusalim, a făcut un puț. În ziua aceasta iese apă și care bea se tămăduiește; dacă cade vreun om în el, apa îl scoate afară, ca să nu se strice. Oamenii care beau agheasmă din aceasta și sunt bolnavi se înzdrăvenesc. Se spune că din lacrimile Maicii Domnului picate pe pământ au ieșit mai în toate părțile izvoare făcătoare de minuni și cine s-ar spăla la aceste izvoare și mai cu seamă în această zi se vindecă de orice boală ar fi cuprins. Izvorul Tămăduirii e o sfântă lăsată de Dumnezeu anume pentru femei bolnave. Ea a umblat din casă în casă și a cercetat femeile bolnave; care credea în ea se făcea sănătoasă, iar cine nu credea, murea. Când aproape să moară, sfânta s-a scăldat în apa unui izvor, iar după moartea sfintei și urcarea ei la cer, femeile bolnave se ungeau cu apă de unde se scălda sfânta și se făceau sănătoase. În această zi se destupă izvoarele, ca să aibă oamenii apă. Cei care n-au ținut-o n-au avut apă nici pe lumea asta, nici pe cealaltă. Se căutau izvoarele de apă, se construiau și se curățau fântânile din moșia satului. Se credea că izvoarele și fântânile amenajate în această zi vor avea apă abundentă și nu vor seca în verile secetoase.
(Sursa: www.sfintele-pasti.com)
