Săptămâna Albă sau lăsatul sec de carne

Săptămâna Albă sau lăsatul sec de carne Sursa: www.mytex.ro
Săptămâna Albă sau lăsatul sec de carne Sursa: www.mytex.ro

Lunea aceasta credincioșii ortodocși vor începe o săptămână specială din punct de vedere duhovnicesc și liturgic. Pentru că Postul Sfintelor Paști este unul aspru, Părinții Bisericii au rânduit ca trecerea de la mâncarea de dulce la cea de post să se facă treptat.
Săptămâna viitoare credincioșii consumă, pe lângă produsele de post, numai lapte, brânză, ouă și pește. Săptămâna aceasta este cunoscută și ca Săptămâna Albă.
„Această perioadă – Săptămâna Albă – încearcă să ne acomodeze pe noi să facem o trecere mai lină de la mâncarea de dulce la mâncarea de post. Să nu uităm, însă, că întotdeauna înaintea lăsatului sec de brânză sau de carne este o săptămână cu harți, atât miercurea cât și vinerea, ceea ce înseamnă că Biserica ne dă posibilitatea să consumăm mai multă mâncare de dulce, să primim putere încât să putem posti. Atunci această săptămână albă este o perioadă de pregătire care deja din vechime a rânduit-o Biserica și ne face să trecem mai ușor, să ne adaptăm cu mâncarea de post încât să nu fie atât de bruscă trecerea de la mâncarea de dulce la cea de post”, a spus Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului.
Săptămâna Albă este premergătoare Postului Sfintelor Paști.
„Este o pregătire practic. Ea nu face parte din post. Postul durează 6 săptămâni la care se adaugă Săptămâna Patimilor care are rânduieli aparte. Deci, sunt practic 7 săptămâni de post, iar această săptămână albă sau a brânzei face ca perioada de aici până la Paști să fie de 8 săptămâni, cuprinzându-se toate în perioada Triodului, cele 10 săptămâni de la Duminica Vameșului și Fariseului până la Sfintele Paști”, a mai spus PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, potrivit TRINITAS TV.
Postul nu reprezintă doar oprirea de la mâncarea de dulce.
„Postul de bucate este din când în când pe când postul de păcate trebuie să fie permanent”, a mai subliniat PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.
Miercurea și vinerea din Săptămâna Albă sunt zile aliturgice. În Biserici nu se oficiază Sfânta Liturghie. (Basilica.ro)

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Rușii lipoveni din localitățile sucevene, dar și toți ortodocșii de stil vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria– Isihastul vremurilor noastre – 20 iunie 1897-10 iunie 1922 – începutul unei veșnicii