În săptămâna a patra din Postul Mare, în idiomele de la Vecernie și Utrenie, învățătura ascetică trece pe un plan secund, dar toate sunt combinate cu tema Crucii: „Ca și cu niște aripi sub umbrirea Crucii mergând, iată că am înjumătățit bogăția postului cea de mântuire, Hristoase Iisuse Dumnezeule, prin care îndreptează-ne pe noi la limanul patimii Tale“ (stihira a treia de la cântarea a treia a Utreniei zilei de miercuri); „Tăria postului este dumnezeiasca Cruce, ajutătoare celor ce priveghează, întărire celor ce postesc, apărătoare celor ce li se face război. Acesteia, adunându-ne noi credincioșii, să ne închinăm ei cu dragoste, bucurându-ne“ (stihira a doua de la cântarea a noua a Utreniei zilei de joi).
Împletirea învățăturii ascetice cu tema Crucii ține de relația dintre Domnul Hristos și „pana cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre“, întrucât „isihia, concentrarea gândurilor și stăpânirea de sine, ce favorizează rugăciunea și urcușul spre Dumnezeu, nu pot fi dobândite decât grație ostenelilor ascetice, nefiind decât consecința împăcării universale realizate de Cruce“, arată ieromonahul Makarios Simonopetritul.
Dacă în primele trei săptămâni slujbele au avut un caracter mai profund de pocăință a omului, din această săptămână cântările de la strană încep să pună accentul pe pătimirea Domnului nostru Iisus Hristos. Deși săptămâna a patra este o săptămână obișnuită totuși are și ea specificul ei și anume că din această miercuri când este înjumătățirea postului mare, ectenia pentru cei chemați din cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, este înlocuită cu ectenia pentru cei ce se pregătesc pentru sfânta luminare.
(Sursa: Basilica.ro)