Săptămâna a cincea din Postul Mare

Săptămâna a cincea din Postul Mare
Săptămâna a cincea din Postul Mare

Perioada Postului Mare este una specială în viața Bisericii. Ajunși în săptămâna a cincea a Postului Mare, urcușul nostru duhovnicesc se intensifică. În această săptămână, în biserici se oficiază, miercuri și vineri, deniile. În afară de această săptămână, deniile se mai oficiază și în fiecare seară din Săptămâna Mare începând din seara Duminicii Floriilor și până în seara Vinerii celei Mari. Deniile sunt slujbele Utreniei, care se săvârșesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei.
Participarea noastră la denii ne introduce în frumusețea și profunzimea spiritualității ortodoxe.
Părintele profesor Nicolae D. Necula afirma: „Prin caracterul și conținutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Cuvântul «denie» vine de la slavonescul «vdenie» și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba Utreniei sau «de dimineață», care se săvârșește seara, în ajun. Denia se deosebește de Priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la Utrenia săvârșită seara”.
Miercuri în săptămâna a cincea din Postul Mare se oficiază Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acest canon de pocăință s-a mai citit la slujba Pavecerniței Mari din prima săptămână a Sfântului și Marelui Post de luni până joi. Dacă atunci s-a citit împărțit în patru părți, miercuri în săptămâna a cincea din Postul Mare, la denie, se citește integral. În cadrul acestei denii se citește viața pilduitoare a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
Vineri seara în săptămâna a cincea din Postul Mare, în cadrul deniei, se citește Acatistul Bunei Vestiri. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice ale Postului Mare, menite să-l pregătească sufletește pe credincios pentru marele praznic al Învierii Domnului. De o mare profunzime și frumusețe specifică a rugăciunii în sine, Imnul Acatist este acum, în timpul Postului Mare, un real izvor de învățături duhovnicești ce-și pot găsi aplicarea în situații concrete din viața noastră socială.
(Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Pagina părintelui Alexandru Lungu, prin care a mobilizat oamenii pentru ajutorarea celor aflați în mare necaz, a dispărut

Preotul Alexandru Lungu a rămas fără pagina de socializare prin care a mobilizat mii și mii de oameni, să ajute pe alții
Preotul Alexandru Lungu a rămas fără pagina de socializare prin care a mobilizat mii și mii de oameni, să ajute pe alții