La fiecare sfârșitde iunie, românii așteaptă cu mare bucurie două sărbători: Sânzienele și Sânpetru de vară. Ambele fac parte dintr-un scurt ciclu de renovare rituală a timpului, nu întâmplător aflându-se în preajma solstițiului de vară, una din cumpenele prin care trece, personificat desigur, anul născut în noaptea Sfântului Vasile. Astăzi, nu se putea altfel, câteva cuvinte despre mult așteptata sărbătoare a Sânzienelor.
Dintru început precizez că sub numele „sânziene” se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, extrem de active în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii și apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume; în fine, ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica.
Imaginația populară a închipuit Sânzienele ca (pe) niște fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobște prin păduri sau pe câmpii, aici, cel mai adesea, jucând; sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor și buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sarbatorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, dupa sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc.
Tradiții
În ajunul sărbătorii, spre seară, copiii adună sânziene și le pun pe la porțile caselor, câte una pentru fiecare căsean; se credea că a cui sânziană va fi veștejită a doua zi, acela va muri înaintea celorlalți; alteori, se arunca o cunună de sânziene pe casă; dacă nu rămânea acolo, cel căruia îi fusese menită se aștepta la ce era mai rău.
Poporul crede că, în noaptea Sânzienelor, zânele umblă pe pământ sau plutesc prin aer și împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină ș.a. Se spune că ar fi de ajuns ca oamenii să le nesocotească ziua, acțiunile lor benefice transformându-se radical, aceste zâne devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii; astfel, pedeapsa favorită a Sânzienelor pentru femeile care nu țineau sărbătoarea de pe 24 iunie era pocirea gurii, în timp ce alte pedepse înfricoșătoare îi așteptau pe bărbații care juraseră strâmb, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
În preajma Sânzienelor abundă practicile premaritale, fetele mari având și ele obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei; cununa rămasă pe acoperiș era un motiv de mare bucurie pentru fata care o aruncase, aceasta așteptându-se la un măritiș grabnic, poate chiar în acel an; cununa căzută era aruncată încă de câteva ori, pentru ca fata măcar să știe câți ani are de așteptat! Uneori, cununa era aruncată pe colțul casei, fata venind să o ia a doua zi dis de dimineață; emoționată, ducea cununa în ocolul vitelor, aici, cu ochii închiși, dând-o de mâncare unei vite; se spune că după cum arăta această vită, așa urma să arate și viitorul soț. Alte fete mari puneau sânziene sub pernă, acest fapt atrăgând, se zice, visarea ursitului. Dacă nici așa nu le apărea ursitul, atunci, a doua zi, spre a fi măcar privite, fetele își prindeau buchete de sânziene în păr sau le puneau în sân! În dimineața zilei de 24 iunie multe fete obișnuiau să se scalde în rouă, această adevărată apă divină.
Ritual, în anumite condiții
Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, trebuiau respectate anumite condiții: în zori, din locuri necălcate, babele strângeau roua sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă; în drum spre casă, babele nu vorbeau deloc și mai ales nu trebuiau să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, despre cine se spăla cu roua se spunea că va fi sănătos și drăgăstos peste an. Alte fete obișnuiau în timpul zilei, considerat extrem de benefic, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul. Ce mai, o adevărată zi a dragostei!
Practicile legate de cunună, aprinderea unei torțe de către flăcăi, torță numită „făclia de Sânziene”, alte caracteristici specifice Sânzienelor, ne îndreptățesc să considerăm această sărbătoare drept una a Soarelui. Nu întâmplător se spune că astrul zilei se află acum la „o mare răscruce”, în dimineața Sânzienelor spălându-și fața, jucându-se pentru câteva clipe și apoi odihnindu-se.
Dragi prieteni, sper ca această sărbătoare solară a bucuriei să vă facă mai buni și mai îngăduitori cu ceilalți și cu natura care ne înconjoară.
(sursa: www.altermedia.info – Marcel LUTIC – articol republicat din revista Arta de a trai)
