Cei doi indivizi reținuți vineri seară, după ce-au fost prinși, în flagrant, în fața gării Ițcani, cerând taxe de protecție, au fost arestați preventiv, sâmbătă, de judecători, fiind încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru, cei doi suspecți, Amarildo Rostaș, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, și Silviu Croitori, alias “Huiduma”, de 23 de ani, din Dărmănești, au fost arestați preventiv pentru cel puțin 29 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Oamenii legii fac cercetări și față de un al treilea individ, Daniel Maruseac, de 28 de ani, din comuna Șcheia, care se afla și el cu cei doi suspecți în momentul realizării flagrantului.
Împotriva lui Maruseac, însă, nu există până în prezent date că ar fi implicat în șantaj, astfel încât tânărul a fost lăsat în libertate.
Potrivit anchetatorilor, Amarildo Rostaș și Silviu Croitori l-au șantajat pe un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Mitocu Dragomirnei, pe care l-au amenințat că-i omoară familia și că-i dau foc la casă dacă nu le oferă o anumită sumă de bani.
Victima le-a mărturisit polițiștilor de amenințările celor doi, iar oamenii legii au pus la cale un flagrant.
Vineri după-amiază, bărbatul șantajat le-a dat întâlnire celor care vroiau să stoarcă bani de la el în fața gării Ițcani. Le-a spus că le poate da doar o parte din bani, și anume 500 de lei.
Când să plece cu banii, suspecții au fost înconjurați de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și din cadrul structurilor de crimă organizată.
Polițiștii cred că mai sunt și alte victime ale celor doi, victime care, însă, nu au curaj să reclame, și continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a lui Rostaș și Croitori.
După gratii
Șantajiștii de la Ițcani pot cere taxe de protecție doar în arest
