Șansonete și… cuvinte de spirit franceze

Motto.A la memoire de Jacques Brel…(cel cu… ”ne me quitte pas”, pentru amnezici…)
Și pentru Notre Dame… Omagiu spiritului francez prin invocarea câtorva repere dragi mie… Încerc să încropesc – cu drag – un articol în memoria marelui șansonetist Jacques Brel și a altor titani ai cântecului de limbă franceză din generația sa. Cu citări, cu citate, din cântecele, dar și din interviurile lor… E vorba, la ei, de iubire… deci și de uitare, trădare, renunțare, despărțire… Sper să reușesc (cu gândul… simultan, iată – și la – Charles Aznavour, recent dispărutul, la Yves Montand, Gilbert Becaud, Edith Piaf… de ce nu și a noastră Marie Tănase!?) să conving și pe cei mai tineri ca mine despre farmecul șansonetei franceze, despre aceste frumoase – nu doar prin muzică – ci și prin text, poezie, visare – cântece. Vizavi – ori vs (?) – de muzica zgomotoasă, agresivă, uneori vulgară care se practică azi. E și un fel de omagiu, pe care sufletul, spiritul meu mereu, definitiv unul francofon & francofil, îl aduce dramei petrecute la/cu Notre Dame.
Noroc. Acest imens noroc de a fi în doi! A iubi înseamnă – ca și în sport – a ști să pierzi. A iubi nu înseamnă a poseda, nici… mai ales… nici… a păstra. A iubi înseamnă a așeza în locul tău pe celălalt, pe cel iubit. Cât poți tu… cât poate el… Iubirea nu înseamnă egoism, sufocare, înrobire a celuilalt, obligare! (Edith Piaf).
Curaj. Bărbații excesiv de prudenți și de morali nu sunt decât niște infirmi. (J. Brel)
Trei. Femeia care are un amant este un înger, care are doi este un monstru, care are trei este o femeie. (Victor Hugo)
Iubire(ideală?). Iubesc prea mult iubirea pentru a iubi prea mult… femeile. (J. Brel)
Probă. ”Dacă un bărbat nu se teme, nu e emoționat și stângaci atunci când se culcă pentru prima oară cu o femeie, înseamnă că nu o iubește.” (J. Brel) Adevărat!
Super (e din versurile unui cântec al lui J. Brel): ”Te iubesc… și îți voi oferi perle de ploaie din țara în care nu plouă niciodată. (J. Brel)
Pericol.Nu există pericol mai mare pentru doi iubiți decât ca ei să trăiască în liniște și pace. (J. Brel)
Artist.”Atunci când eu cântam, sărac fiind… în cafenele, pentru câțiva franci… mereu mă uitam – întâi – la fețele clienților de ocazie… dacă îi vedeam satisfăcuți, mulțumiți, abia apoi ceream patronului să-mi dea și mie cei câțiva franci. Iar dacă nu convingeam, nu primeam aplauze, plecam, umil, acasă.” (Charles Aznavour, despre debutul lui)
Interes.”Doar iubirea este dezinteresată, căsătoria niciodată.” (J. Brel)
Vivre (d’un jour a l’autre). ”Charles Aznavour est né et a passé son – pauvre – enfance au Quartier Latin. A l’emplacement actuel du théâtre de la Huchette, son père tenait un petit restaurant baptisé «Le Caucase», à deux pas de la cathédrale Notre-Dame et du boulevard Saint-Michel.” (Presa)
Mărturisire. ”Aș vrea să infirm o legendă, o minciună: n-am fost niciodată amantul – măcar pentru o noapte – lui Edith Piaf. Ea era celebră, eu un biet debutant… Ea promova, iubea băieții frumoși, arătoși, îndrăzneți… ca Yves Montand ori ca Gilbert Becaud… Or, eu eram un slăbănog, cam urât, tare timid… și puțin bâlbâit. Dar recunosc că Edith m-a ajutat mult, la început…” (Charles Aznavour – ultimul său interviu)
Obișnuire.”De fapt, nu uităm nimic din trecutul nostru. Doar că, în timp, noi ne obișnuim, ne împăcăm cu amintirile, cu trecutul.” (J. Brel)
Talent. După mine, talentul nu există, în sine. Talentul înseamnă curajul de a începe – în fiecare dimineață – ceva nou! (J. Brel)
Morți.”Morții noștri dragi nu sunt absenți… ei sunt doar, pentru noi, invizibili.” (Yves Montand)
Peron (de gară). Noi, fiecare, plecăm mereu, voioși, spre altceva… Fără a realiza că pe acel peron de gară, măcar una dintre semnele de mână, dintre batistele care se flutură, pentru noi… s-ar putea să nu le mai vedem niciodată.” (Gilbert Becaud)
Litanii.”Inima mea, femeia mea, sufletul meu, / Cerul meu, focul meu, flacăra mea, / Fântâna mea, izvorul meu, valea mea, / Mierea mea, pomada mea, Sfântul meu Graal. // Grâul meu, aurul meu, pământul meu, / Plugul meu, stânca mea, piatra mea, / Noaptea mea, setea mea, foamea mea, / Ziua mea, zarea mea, pâinea mea. // Pânza mea, valul meu, ghidul meu, calea mea, / Sângele meu, forța mea, febra mea, sinele meu, / Cântecul meu, râsul meu, vinul meu, bucuria mea, / Zarea mea, țipătul meu, viața mea, credința mea. // Inima mea, femeia mea, sufletul meu, / Cerul meu, focul meu, flacăra mea, / Corpul meu, carnea mea, bunul meu, / Iată că te întorci.” (Jacques Brel, ”Nouă litanii pentru întoarcere”)
Bătrâni îndrăgostiți.”Firește, am trecut prin furtuni, / Douăj de ani de amor nebun, / De mii de ori bagajul ți-ai făcut, / De mii de ori am dispărut. / Fiece mobilă își amintește, / În camera fără de leagăn, / Ale furtunii izbituri funeste. / Nimic nu mai era ca altădat’ / Tu gustul apei nu-l mai știi, / Cum să seduc eu am uitat. / Dar, dragostea mea, / Dulcea mea, tandra mea, dragostea mea cu sublim chip, / Din zori și până-n asfințit, / Încă te iubesc, o știi, eu te iubesc. / Eu îți știu farmecele toate, / Tu știi a’ mele dulcegării, / Tu m-ai prins mereu în capcane, / Eu te-am pierdut în câte-o zi. / Firește, ți-ai luat câțiva amanți, / Timpul nu trebui’ irosit, / Trupul are nevoie de iubit. / Iar în sfârșit, iar în sfârșit, / Știut-am cum să facem, / Fără să creștem, am îmbătrânit. / Oh, dragostea mea, / Dulcea mea, tandra mea, dragostea mea cu sublim chip, / Din zori și până-n asfințit, / Încă te iubesc, o știi, eu te iubesc. / (…) Firește, tu plângi mai devreme-n palme, / Eu izbucnesc doar mai târziu, / Acum ascundem mai puține taine. / Întâmplării îi lăsăm puțin, / Oh, dragostea mea, / Dulcea mea, tandra mea, dragostea mea cu sublim chip, / Din zori și până-n asfințit, / Încă te iubesc, o știi, eu te iubesc.” (J. Brel, ”Cântecul vechilor iubiți”)