Handbal

Șansele de salvare de la retrogradare ale CSU Suceava au crescut după retragerea din campionat a celor de la HC Odorhei



Handbaliștii suceveni au aflat că doar o singură echipă retrogradează direct
Handbaliștii suceveni au aflat că doar o singură echipă retrogradează direct

Sezonul de primăvară al Ligii Naționale de handbal masculin s-a reluat duminică, cu partida Potaissa Turda – CSM Făgăraș, însă grosul partidelor din etapa a XVI-a vor avea loc astăzi și mâine. Din nefericire, competiția va continua într-un format incomplet, ținând cont că gruparea HC Odorhei, una dintre fruntașele întrecerii, și-a anunțat retragerea din campionat după ce a rămas fără nici un fel de sprijin în urma decesului principalului finanțator, senatorul Attila Verestoy.
Primăria orașului și sponsorii grupării harghitene au constat că nu pot asigura bugetul echipei, astfel că, din păcate, conducerea clubului a fost obligată să decidă retragerea din campionat. În aceste condiții, HC Odorhei va pierde toate partidele rămase de disputat din sezonul regulat, cu scorul de 10-0. Beneficiare după această retragere par a fi Minaur Baia Mare, favorită în acest moment la locul 8, care duce în play-off, dar și formațiile din subsolul clasamentului, printre care și CSU Suceava. Astfel, după forfaitul celor de la Odorhei, va mai retrograda direct o singură echipă și nu două, cum era stabilit inițial.
„Se poate spune că șansele noastre de menținere în Liga Națională au crescut după retragerea grupării din Odorhei. Oricum, noi nu am abandonat nici lupta pentru play-off, chiar dacă distanța care ne separă de Minaur este de cinci puncte, iar băimărenii au reușit să se întărească pe ultima sută de metri cu trei jucători de la proaspăt desființata HC Odorhei. În cazul în care însă ne vom clasa pe o poziție de play-out la finalul sezonului regulat, lupta pentru evitarea retrogradării rămâne una dificilă, în condițiile în care din cinci echipe una va retrograda direct, iar alte două vor merge la baraj. Toate adversarele noastre s-au întărit așa că trebuie să fim foarte atenți și să abordăm toate meciurile cu maximă concentrare”, a declarat antrenorul grupării sucevene, Adrian Chiruț.
Astăzi, în primul meci oficial din 2018, CSU Suceava va avea o misiune dificilă, urmând să evolueze pe terenul grupării CSM București. Chiar dacă universitarii pornesc cu șansa a doua în această întâlnire, Adrian Chiruț spune că echipa sa va încerca să facă un meci bun, mai ales că jucătorii săi vor juca fără presiune, neavând nimic de pierdut.
Partida CSM București – CSU Suceava va începe la ora 17.30 și va fi transmisă în direct de postul de televiziune TVR HD.
Programul etapei a XVI-a:
Potaissa Turda – CSM Făgăraș 30 – 20 (14 – 8)
CSM București – CSU Suceava (miercuri, ora 17.30, TVR HD)
CSM Focșani – Minaur Baia Mare (miercuri, ora 18.00)
Politehnica Timișoara – Dobrogea Sud (miercuri, ora 19.00, Digi și Telekom Sport)
Politehnica Iași – HC Vaslui ( joi, ora 17.00)
Dinamo București – Dunărea Călărași ( joi, ora 17.30, TVR HD)
Steaua București – HC Odorhei ( joi, ora 19.00, Digi și Telekom Sport)
Clasament
1. CSA Steaua București 15 11 1 3 406 364 34
2. AHC Potaissa Turda 16 11 0 5 460 411 33
3. SCM Politehnica Timișoara 15 10 2 3 409-347 32
4. HC Odorhei 15 10 2 3 427-372 32
5. AHC Dobrogea Sud 15 9 3 3 388-359 30
6. CSM București 15 9 1 5 420-390 28
7. Dinamo București 15 9 0 6 440-411 27
8. AHC Dunărea Călărași 15 8 1 6 388-395 25
9. CS Minaur Baia Mare 15 6 0 9 374-393 18
10. CSM Focșani 2007 15 4 1 10 355-388 13
11. CSU Suceava 15 4 1 10 395-430 13
12. HC Vaslui 15 4 0 11 378-442 12
13. CSM Făgăraș 16 3 1 12 395-454 10
14. CS Politehnica Iași 15 1 1 13 401-480 4



Recomandări