Șansa Stelei de ziua Unirii!



Atât la intern, cât și la extern, Steaua va încheia balul acestui sezon. Dacă va reuși să câștige aceste două meciuri, cu Urziceni și cu Fiorentina, atunci ar putea să înceapă din nou să creadă în basmul cu Cenușăreasa. Mergând pe ideea că ultima impresie contează, Dorinel are o șansă enormă de a se înfige bine în postul notat cu A1 în organigrama clubului, tocmai acum când A0 se întoarce de pe frontul alegerilor parlamentare. Probabil cu un monstruos chef de vorbă, sigur cu un deficit major la lichidități. Dacă Neamțul ar avea posibilitatea să vină cu bani de acasă, așa cum anumiți antrenori cu dare de mână au mai făcut în trecut prin Liga I, desigur că și-ar asigura independența necesară, inclusiv pentru a face schimbările alea ciudate pe care, țâfnos, nu considera necesar să le explice presei. Deci nici suporterilor, dar ar fi interesant ce justificări oferă pe firul scurt. Apropo de suporteri, cum aceste două partide se vor juca în Ghencea, este interesant de văzut ce atitudine vor adopta după incidentele de la meciul cu Timișoara. Diseară, dacă nu vor alege boicotul, s-ar putea ca numele unei femei să fie mai scandat decât cel al lui Rădoi. Oana Mizil, votanții știu de ce! Dar dacă susținătorii Stelei nu-l vor pe Gigi Becali în Parlament și chiar au un cuvânt de spus pentru asta, în ceea ce privește despotismul de la club s-ar părea că trebuie să se resemneze. Cu o bățoșenie specifică, Becali a anunțat deunăzi că, indiferent de dificultățile financiare, Steaua va rămâne a sa pe viață și apoi o va lăsa moștenire familiei… Așadar, se poate spune că suntem contemporani cu nașterea dinastiei Becali. Iar astăzi întemeietorul ei va celebra cum se cuvine Ziua Națională, căci pe al său steag e scris Unirea!



Recomandări

Petrică Negrea (AUR): „Ziua Bucovinei este despre unire și despre unitate, despre mândria de a fi bucovinean”

Petrică Negrea (AUR): „Ziua Bucovinei este despre unire și despre unitate, despre mândria de a fi bucovinean”
Petrică Negrea (AUR): „Ziua Bucovinei este despre unire și despre unitate, despre mândria de a fi bucovinean”

Narcis Răducan, despre eventuala împăcare dintre CSA și FCSB: Ar fi în folosul fanilor