Șansa lui Atletico



Nici n-am apucat bine să spun că n-o văd bine pe Barcelona în acest sezon, că imediat catalanii au comis-o în Primera, pierzând acasă cu Valencia! Ceea ce, în mod normal, ar echivala cu pierderea primului loc. Rivalele, cu care Barcelona se calcă pe picioare pe podium, au avut de înfruntat basci, Atletico Madrid primind-o pe Sociedad acasă (îi va fi fost suficient un singur punct pentru a trece în față, nu mai vorbim de trei…), în timp ce Realul se va fi deplasat la Bilbao, adică la echipa imediat următoare din clasament, chiar dacă la distanță liniștitoare. Pentru Real era necesară victoria, fiind avantajată de tradiție (ultimele trei meciuri la Bilbao însemnând tot atâtea înfrângeri la scor de neprezentare pentru gazde!), dar bascii aveau o formă de moment impresionantă, veneau după trei victorii cu o medie de 5 goluri pe meci! Deci toate premisele pentru o partidă de zile mari, asta dacă nu cumva se vor fi temut prea mult una de alta…
Revenind la Barcelona, constat că celebra ei Academie nu vine cu ceva concret din urmă. Se tot forțează cu Tello, însă acesta mi se pare doar un alt Krkic sau Cuenca, adică niște jucători care au explodat devreme, dar mai ales pentru că erau înconjurați de genii fotbalistice. Păi în echipa de acum câțiva ani a Barcelonei și Tănase ar fi semănat mai mult a fotbalist! Culmea, cel mai promițător produs, Thiago Alcantara, a plecat și el în bejanie, precum Krkic și Cuenca. Se pun mari speranțe în Neymar, dar e posibil ca urmările acestui transfer să fie nefaste pe plan extrasportiv. Cât despre Messi, mi se pare intrat în conservare. El știe că poate să mai strălucească la Barcelona și la anul, și peste doi sau trei ani, însă la Mondiale doar anul acesta sau peste patru ani. Adică la vară sau la 30 de ani! De aceea, cred că pe Messi îl vom vedea într-adevărat implicat în Brazilia.
Cum fotbalul spaniol este în doliu după Luis Aragones, antrenorul cu care a început, la Euro 2008, perioada de aur a echipei naționale, sper ca Atletico Madrid să-i cinstească memoria (Aragones fiind emblematic și ca jucător, și ca antrenor pentru „los colchoneros”) cu un binemeritat loc întâi în La Liga. Și poate chiar cu un titlu…



Recomandări