În opinia mea, ex-președintele Iliescu avea dreptate atunci când spunea, săptămâna trecută, că în PSD există un grup ale cărui acțiuni merg într-o direcție inedită pentru istoria de până acum a partidului. Dl Vasile Dâncu (perceput, fie apreciativ, fie acuzator, ca fiind “ideologul ” partidului) a sugerat colegilor săi, cu ocazia uneia dintre multele reuniuni din ultimele săptămâni, că ar fi bine – pentru imaginea partidului – ca PSD să susțină Legea lustrației. Așa ceva era greu de bănuit vreodată; și totuși, s-a întâmplat. Nu contează dacă PSD va susține sau nu o astfel de lege – dar ce este mai important e că anumiți PSD-iști o vor face.
Și revin la declarația președintelui Iliescu. Pentru a doua oară în mai puțin de un an, fostul lider al PSD pare a juca o carte mare, cea a revenirii la vârful partidului, fie personal (așa cum a încercat anul trecut), fie prin oameni care să-i urmeze direcția politică. Deja susținătorii săi – Răzvan Theodorescu, Alexandru Mironov, Corina Crețu ș.cl. – vorbesc deschis despre “nevoia de Iliescu”. Alții – precum grupul de la Cluj, mai ales, dar și bănățeanul Ilie Sârbu ș.a. – spun că nu mai este nici o nevoie de Iliescu. În câteva săptămâni de acum încolo se va rezolva, cred, și această dilemă a PSD-ului.
Ceea ce mă interesează pentru moment este însă altceva: nu fondul declarației dlui Iliescu, ci forma ei. Așa cum se spune, stilul este omul. Creatorul PSD a vorbit, în special, despre o “coloană a V-a a dreptei” infiltrate în partid; aceștia or fi, mai ales, oamenii care nu-s de acord cu dânsul. Un tip de discurs mai curând depășit, la drept vorbind, aducând aminte de vremurile în care politica se făcea după principiul “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.
Din punctul meu de vedere, acest gen de reacție nu e benefic nici pentru PSD, nici pentru dl Iliescu. Adevărul este că, ori de câte ori vorbește sub stres, fostul președinte are alunecări de limbaj notabile. Când este calm, dl Iliescu este unul dintre cei mai atenți, mai diplomatici și mai subtili dintre oamenii noștri politici; dar când o neliniște îl frământă, atunci se produc dezastre.
Dl Iliescu pare a nu înțelege că miza ultimelor evenimente este pur și simplu reformarea PSD. Cum se știe, un partid nu se reformează când este la putere, ci când se retrage în relativa liniște a opoziției. Președintele de acum, dl Geoană, are o șansă enormă: aceea de a face – ajutat de colegii cere-l susțin – din PSD un partid normal. Până în 2004, PSD era “Partidul” cu majusculă, în timp ce toate celelalte formațiuni alergau pe lângă picioarele colosului, în speranța că-l vor mușca de gleznele-i care, oricum, păreau a pluti de-asupra scoarței terestre. Ori acum mi se pare că echipa lui Geoană (indiferent, deocamdată, de cât de omogenă este) readuce partidul cu picioarele pe pământ. Desigur, acest lucru nu este bine pentru acel PSD care, până nu demult, se confunda cu statul român; dar această “normalizare” prinde foarte bine, în schimb, pentru politica românească. PSD va rămâne, poate, un partid mare și un partid important, dar va deveni totodată și un partid ca toate celelalte: care va înțelege că puterea se câștigă și se pierde, că azi poți fi sus iar mâine poți să cobori și că în toate aceste oscilații pe scala puterii nu e nici o dramă.
Oare a înțeles și dl Ion Iliescu acest lucru? Iată o întrebare!
