Norocul altora este mai mereu însoțit de invidia noastră. De aici și „prost să fii, noroc să ai”. Dar dacă nu e prostie și norocul totuși se cuibărește?! Fotbaliștii Unirii au etalat și muncă titanică, și inteligență. S-au agățat ca ciulinii de andaluzi și nu s-au mai dat duși. Că s-au trezit cu un cadou de la Dragutinovic, ar fi culmea să li se impute. Doar n-au băgat mâna în buzunarul nimănui, nici măcar pe minge n-au pus-o, ca Henry… Autogolul cu pricina a schimbat destul de puțin lucrurile, dincolo de bani și de prestigiu. Fără el, Unirea ar fi fost eliminată cu un eventual scor de 0-0, obținut la Stuttgart, dar s-ar fi calificat la 1-1, 2-2 etc, precum și, evident, la victorie. Iată la ce se reduce marele noroc al ialomițenilor: și-au adăugat scorul de 0-0 la rezultate utile în ultima manșă! Dacă va fi sau nu puțin lucru, se va vedea. După părerea mea, o pleașcă incomensurabilă ar fi fost dacă povestea cu autogolul s-ar fi întâmplat într-un meci decisiv, de exemplu în ultima etapă, cu nemții. Acolo da, se va juca fotbal cu cuțitul între dinți și orice glumă a destinului va conta pentru ambele părți. Sevilla a fost doar un leu sătul care și-a permis să închidă ochii la paguba minoră produsă de niște prădători mici, dar agasanți.
Într-o singură situație norocul Unirii ar putea cădea greu terților. Dacă ar începe să creadă că li se cuvine, dacă ar deveni infatuați sau aroganți. Și norocul poate fi curvă, părăsindu-i, pușchea pe limbă, la liman, în vreun minut de prelungire! Dar cei de pe margine contează mai puțin, norocul într-o competiție sportivă îi privește direct pe combatanți, ridicându-i și coborându-i alternativ, ca un carusel. Cu toate acestea, autogolurile sau devierile care i-au însoțit toamna asta pe ialomițeni se vor estompa, însă bietul portar de la Roeselare va rămâne mult timp vedetă pe youtube. Ăla da ghinion de neșansă!
