Sânpetru de vară

În ceea ce privește Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinți creștini (Pavel și Petru) într-unul păgân este esențială, ci atribuțiile primite de acesta în Calendarul popular, întrucât marchează miezul verii agrare și perioada secerișului. Sânpetrul de Vară, a preluat data (29 iunie) și numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creștin.
Sânpetru de Vară, frate cu Sânpetru de Iarnă
În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărțit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiția populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie că divinitate celestă.
În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioși, Sânpetru de Vară umblă pe Pământ, singur sau însoțit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consultă la luarea unor decizii. În povestirile și snoavele populare Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești; se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul.
Credincios și harnic
Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredințează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cerești, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunți prin topire și a deveni mai puțin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Cel mai cunoscut sfânt al calendarului popular
Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. Importanța sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paștelui, Postul Crăciunului și Postul Sântamariei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunțată de anumite repere cosmice și terestre: apariția licuricilor, amuțitul cucului, răsăritul constelației Gainușei și altele.
Târgul de fete
Târgul Găinii este o sărbătoare preistorică „ținuta pe Muntele Găina din Munții Apuseni și dedicată zeiței neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonima cu Târgul de Fete.
Cultul preistoric al zeiței, identificată de etnologi cu Sânziana, Maica Precestă, Dochia, Drăgaica, este întreținut de români, fără să-și dea seama, prin numeroase sărbători și obiceiuri, unele desfășurate pe munți (TârguI Găinii, pelerinajul de Sântamarie de pe Muntele Ceahlău), altele coborâte în zonele de deal și câmpie (Târgul Drăgaicei de pe Muntele Penteleu coborât la Buzău).
Sărbătoare veche
Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiței Gaea, devenită ulterior Târgul de Fete de, pe Muntele Găina, este susținută de argumente astronomice (Cloșca cu Pui, Găinușa sau Clota, care este văzută pe firmament în perioada solstițiului de vară, când se ține Târgul Găinii), etnologice (Găina, pasăre fantastică, cu aripi și ouă de aur, care apare în unele legende din Munții Apuseni), toponimice (numele Muntelui Găina din Masivul Apuseni) și altele. Â
Întâlnirile solstițiale din Munții Carpați unde se înălțau rugi divinități lor celebrate în luna iunie au asimilat de-a lungul timpului funcții noi: schimb de produse, petrecere, distracție. Acestea fac parte din patrimoniul cultural și istoric al Vechii Europe.
Joc ritual la solstițiu
Un joc ritual care se desfășura la solstițiul de vară, mai precis la Sânpetru, a fost atestat și la macedo-romani. Acesta se numea jocul Sclavilor și era executat numai de tineri de la 14 ani în sus. Deși la prima vedere jocul pare a avea ca temă încercarea puterilor, el are semnificații străvechi care se leagă de ritualul calendarului, de împlinirea și victoria forțelor naturii la solstițiul de vară. Este interesant că unele jocuri ale tinerilor din ținuturile pericarpatice păstrează elemente din jocul Sclavilor (Pamfile, 1910, p. 156-160).
(Ion Ghinoiu, Sursa: www.crestinortodox.ro)