Sânpetru de Vară, divinitatea care marchează în Calendarul popular mijlocul verii agrare și perioada secerișului, a preluat data și numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creștin.
Conform tradiției românești, Sânpetru de Vară este despărțit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În popor se spune că Sânpetru ia formă fie a unui personaj pământean, fie se arată ca divinitate celestă.
Se spune că în trecut, când oamenii erau foarte credincioși, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoțit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii.
Daca ar fi să ne luam după povestirile și snoavele populare, Sânpetru este un om obișnuit, care se îmbrăca în straie țărănești; se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul.
Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredințează porțile și cheile Raiului.
După credințele populare, se pare că la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Sângiorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipa cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. Importanța sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, cu număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunțată de anumite repere cosmice și terestre: apariția licuricilor, amuțitul cucului, răsăritul constelației Găinușei.
(www.traditii.ro)
