Sanitas: Ministrul Cseke Atilla se ascunde în spatele ușilor, noi vom decide ce acțiuni urmează



Vicepreședintele Federației „Sanitas”, Adrian Bârea, s-a declarat nemulțumit, joi, că ministrul Cseke Atilla nu a vrut să primească delegația sindicaliștilor care protestau și „se ascunde în spatele ușilor închise”, precizând că în perioada următoare vor decide alte proteste.
Bârea i-a sugerat lui Cseke Atilla să facă un stagiu de un an privind dialogul social și apoi să se întoarcă la minister. „Ne-am întâlnit cu un consilier al ministrului, deoarece ministrul nu a binevoit să ne primească și se ascunde în spatele ușilor închise. Ar fi bine să se ducă să facă un stagiu de un an pe dialog social și să se întoarcă după, la cârma ministerului”, a spus Bârea.
Cei aproximativ o sută de sindicaliști afiliați la Federația Sanitas au încheiat după aproximativ o oră protestul din fața sediului Ministerului Sănătății, cerând reanalizarea listei cu unitățile sanitare reprofilate și a modalității de redistribuire a personalului, precum și încheierea contractului colectiv de muncă pentru ramura sanitară.
Protestatarii mai cer asigurarea locurilor de muncă pentru toți salariații redistribuiți, finanțarea unităților sanitare corespunzător și cu numărul angajaților preluați din unitățile reprofilate, dar și eliminarea limitei de 70 la sută pentru cheltuielile de personal din bugetul unităților sanitare în anul 2011.
Sindicaliștii fluieră, huiduie și strigă „rușine” și „ieși afară javră ordinară”. Aceștia au pancarte pe care scrie, în română și în maghiară, „Închideți spitalele, deschideți cimitirele”, „Cseke, nu uita, Sănătatea nu-i a ta”.
Din 1 aprilie, 67 de spitale au fost închise, Ministerul Sănătății propunând reorganizarea lor în cămine de bătrâni. Angajații din aceste unități sanitare vor fi redistribuți în alte spitale sau pot opta să rămână în unitățile reprofilate.
Bugetul spitalelor și al serviciilor de ambulanță care angajează personal redistribuit din cele 67 unități va fi suplimentat, dacă acestea, în urma preluării personalului, nu s-ar mai încadra în prevederea legală de 70 la sută cheltuieli de personal, anunța, recent, ministrul Sănătății.