Sanie cu zurgălăi

Am dibuit resorturile istorice ale mega-afacerii cu Loganurile Poliției Române: la mijlocul veacului XIX, Primăria Iașului a cumpărat, plătind de cinci ori prețul real, caleașca ex-ministrului Costache Sturdza. Argumentarea menționa tot dotarea tehnică: trăsura avea „huit resorts” (opt arcuri, adică), în vreme ce suratele ei pe roți erau înzestrate cu patru, cel mult șase. S-a zis c-ar urma să servească regelui Carol I, când va vizita Iașiul. Numai că suveranul îl angaja totdeauna în astfel de împrejurări pe renumitul scapet Vasca, decorat pentru serviciile aduse tronului. Așa că trăsura supraevaluată n-a mai văzut-o nimeni și a putrezit într-un grajd al municipalității. Nihil nove sub sole!
Toate orașele moldave, și în special cele două capitale, Iașii și Suceava, dețin informații amănunțite cu privire la vechile zidiri, mai cu seamă cele religioase: ani de fundare, ctitori, încărcătură istorică, incendii, reconstruiri ș.a.m.d. Mult mai puține se cunosc despre viața de zi cu zi a cutărei urbe, despre existența cotidiană a străbunicilor noștri. Altfel spus, mai multe știm despre pietre decât despre oameni! Cartea lui Gane, „Trecute vieți de doamne și domnițe” coboară adânc în făptura veacurilor, „Umbrele” lui Aurel Leon revelează personalitățile începutului de secol XX. Ambele le-am repus și pus în circulație la „Junimea” tocmai în intenția de a contribui la luminarea cotloanelor acestei lumi dispărute din care-i bine să nu uităm că ne tragem și ale cărei amintiri abia mai pâlpâie.
Rămânea neinvestigat începutul și miezul veacului XIX; urma s-o facă cele două volume intitulate „Iașii de odinioară”, de Rudolf Șuțu, o carte ușor exaltată, dar doldora de informații, amănunte, vioaie schițe caracterologice și anecdote pline de tâlc. Nu știu de ce, proiectul editorial a fost abandonat. Și câte n-ar fi fost de aflat! Iată, de pildă, realitățile stradale ale târgurilor moldave, acum cucerite definitiv și iremediabil de zeul automobil ce proliferează în îngrijorătoare progresie geometrică. Azi, alegem, după cum ne permit băierile pungii, între Logan și Volkswagen. Atunci, opțiunile oscilau între „Lorenz” și „Victoria”, cele mai renumite mărci ale caleștilor de fabricație austriacă.
Șuțu spune că trăsurile ieșenilor înstăriți erau „totdeauna în cea mai bună stare, lustruite, cu alămurile și nichelurile strălucitoare; vizitiul, într-o livrea frumoasă și îmbrăcat cu mult gust; hamurile, de la hămurarii cei mai de seamă din Viena…” Cortegiile nunților de azi se străduiesc să iasă în evidență prin stridența claxoanelor și naivitatea de prost gust a păpușilor lipite cu scotch de capota mașinilor. Altădată, se practicau extravaganțe mai moțate: la nunta colonelului Keșcu (fiica sa, Natalia, avea să devină regină a Serbiei), în miez de iulie, sania (!) în formă de scoică a fost trasă de șase cerbi cu coarnele aurite (!) și aluneca deasupra unei pături groase de zahăr pisat, pe care, după trecerea cortegiului, s-au repezit să-l adune sătenii gură cască de pe traseul conac-biserică… Birjarii se închiriau cu luna. Prestația celor fără de angajament înfiripa transportul în comun al epocii. Clientul putea fi acceptat ori refuzat fără explicații.
O cursă costa 1 leu (la Iași) din centru până pe tăpșanul din capătul Copoului – strada încă nu exista, s-a tăiat abia în 1851, era doar un câmp verde, repede colbăit de întrecerea atelajelor vijelioase. Se vede că acele curse de calești sunt strămoașele competițiilor bolizilor de azi. Organizatoarea cavalcadelor era Natalia Șuțu, iar cel mai frumos (și faimos) echipaj aparținea colonelului de cavalerie Vârnav (1870). A te afla în trăsura mânată de un birjar vestit era un însemn al bunăstării clientului. Scapetele Mișa avea „cupélele” cele mai luxoase. Confratele său de meserie și credință, Nicu Nanu, era respectat și disputat fiindcă îl plimbase prin Iași pe regele Ferdinand. Cel mai vestit dintre toți, Carpo, îmbrăcat într-o „frumoasă manta rusască, de culoare verde, strânsă la șolduri și cu brâu roș” era în mare cinstire, fiindcă îl ducea pe prefectul de poliție Iorgu Lățescu la cercetarea accidentelor și izbutea să ajungă din urmă vitezomanii. După cum se vede, de la poliție am plecat, la poliție am ajuns…