Sângeorge – Cap de primăvară

Sfântul Gheorghe (Sângeorge) este consemnat în calendarul popular, la data de 23 aprilie, ca sărbătoarea care marchează „capul primăverii” și începutul anului pastoral, zi în care, așa cum scrie etnograful bucovinean Mihai Camilar, „se închideau țarinile și se încheia pășunatul liber, devălmaș”.
Sângeorge „descuie natura din încătușarea frigului, slobozind căldura, înverzind codrul și câmpul”
În calendarul popular, Sfântul Gheorghe (Sângeorge) și Sfântul Dumitru (Sâmedru), cei doi stâlpi calendaristici celebrați la 23 aprilie, respectiv la 26 octombrie, împart anul pastoral în două anotimpuri simetrice, vara pastorală și iarna pastorală.
„Se spune că între Sângeorge și Sâmedru” – scrie Mihai Camilar în lucrarea „Calendarul popular bucovinean: punte peste veacurile misterului existenței” (Editura Mușatinii, Suceava 2012) – „exista o înțelegere, ambii fiind purtătorii cheilor anului: primul descuia natura din încătușarea frigului, slobozind căldura, înverzind codrul și câmpul, pe când cel de-al doilea o închidea, veștejind copacii și instalând frigul. Deși sunt divinități opuse prin plasarea calendaristică și atribuții, amândoi includ valențe hipomorfe apotropaice, avându-și originea în stratul cultural indo-european și în cel tracic”.
Arborarea ramurilor verzi înfipte în brazde înierbate și sacrificiul și consumul ritual al mielului
Sângeorge este celebrat în societatea tradițională în diverse moduri. „Acum – precizează Mihai Camilar – se face sacrificiul simbolic al zeității adorate, în ipostază vegetală prin arborarea ramurilor verzi înfipte în brazde înierbate, iar în ipostază zoomorfă prin sacrificiul și consumul ritual al mielului, dar și prin consumul de vin roșu, regenerator, prin aprinderea focurilor vii, purificarea oamenilor și a animalelor din gospodării, fumigații pentru purificarea spațiului”.
În Bucovina, așa cum arată Mihai Camilar, „se săvârșeau cu această ocazie și unele activități practice cu specific sezonier”. Femeile merg la pădure pentru a strânge diverse plante pe care le pun în hrana vacilor cu lapte și pregătesc, în seara premergătoare sărbătorii de Sâmedru, „donițele cu verdeață și strămătură roșie, ca un act profilactic împotriva strigoaicelor ce intenționează să fure mana laptelui”.
Purificarea omului cu roua dimineții și urzicatul ritual cu smocuri de urzici
„Înainte vreme – subliniază etnograful bucovinean – în această zi se scoteau oile pentru pășunatul de vară, când datorită deschiderii anului pastoral erau săvârșite rituri magice specifice, reclamate și de eterna pendulare a turmelor”.
„Oile – scrie el – înainte de a fi urcate la stână, erau purificate prin atingerea cu ramuri de leuștean sau erau trecute peste o tavă cu jăratec, peste care se presura tămâie, totul fiind făcut ca lumea să se asigure contra forțelor malefice”.
În gospodăriile țărănești, „purificarea omului cu roua dimineții prin spălarea rituală în zorii zilei constituia un act practicat în vederea curățirii trupului de boli”. Totodată, se practica „urzicatul ritual prin atingerea părților neacoperite ale corpului cu smocuri de urzici, în credința că oamenii vor fi mai harnici, mai iuți și mai sănătoși”.