Constatare

Sandu (PLD): „Demisia PD-iștilor din Parlament, o surpriză neplăcută”

Vicerpreședintele PLD Gabriel Sandu a declarat, ieri, că demisia din Parlament a celor patru europarlamentari PD este „o surpriză neplăcută”, precizând că va face tot posibilul pentru a strânge alte patru semnături pentru moțiune, deși „această procedură este mult îngreunată”.
„Am să fac tot posibilul ca să strâng numărul necesar de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură, indiferent de poziția celor patru PD-iști, dar pentru mine este o surpiză neplăcută”, a declarat vicepreședintele PLD Gabriel Sandu, ca reacție la anunțul PD privind depunerea demisiei din Legislativ a celor patru parlamentari care au fost aleși în PE.
Sandu s-a arătat deranjat și de faptul că PD nu s-a consultat cu PLD în momentul în care a decis să anunțe demisiile celor patru parlamentari, acest lucru fiind necesar, pentru că afectează procesul depunerii moțiunii de cenzură inițiată de liberal-democrați.
„Consider că puteau să se consulte cu noi și să aibă răbdare, pentru că această moțiune am discutat-o în prealabil cu PD-ul. Nu am făcut-o de capul nostru, iar ei au acceptat că o vom face împreaună”, a declarat Sandu.
Gabriel Sandu a arătat că îi pare foarte rău că cei patru democrați „s-au grăbit să își dea demisia” din Parlament, în condițiile în care termenul limită era de 30 de zile de la validarea alegerilor europarlamentare.
„Îmi pare rău că cei patru democrați s-au grăbit. Dar sper să găsesc și aceste alte patru semnături care să le înlocuiască pe cele ale democraților”, a spus vicepreședintele PLD.
El a precizat că spera ca până joia viitoare să adune toate semnăturile pentru depunerea moțiunii de cenzură, în condițiile în care deja s-au strâns semnăturile de la parlamentarii PLD și PD, dar „acum toată treaba este mult mai îngreunată”.
Cei patru parlamentari PD aleși în Parlamentul European, în urma alegerilor de duminică, au demisionat, vineri, din Legislativul român, a anunțat PD. Maria Petre, aleasă senator la alegerile din 2004 pe listele Alianței D.A. în județul Ialomița, și deputații Roberta Anastase (Prahova), Monica Iacob Ridzi (Hunedoara) și Marian Jean Marinescu (Dolj) au înregistrat la Parlamentul României demisiile, pentru a nu intra în stare de incompatibilitate cu mandatul de europarlamentar, precizează sursa citată.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. „Sucevenii au decis fără PSD în turul 2 și le respectăm votul”

Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale