Președintele FRF, Mircea Sandu (foto), a declarat, luni, într-o conferință de presă, că Parchetul i-a cerut, în urmă cu mai mult timp, o listă cu arbitri, conducători din federație și președinti de club, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Cu mai mult timp în urmă, Parchetul mi-a făcut o adresă să le pun la dispoziție adrese, numere de telefon, persoane, conducători din federație, de cluburi, arbitri. Să vedem ce se descoperă. Dacă se va dovedi că jucătorii unui club au primit bani de la conducătorul altui club, persoanele respective vor suporta consecințele sancționării individuale, iar ambele cluburi vor fi depunctate. Locurile s-au vândut sau nu s-au vândut, asta mai puțin știm noi, nu se va mai putea realiza…. În Italia au ascultat telefoanele și au constatat, iar un judecător a luat această măsură. La noi, dacă astfel de lucruri s-ar întâmpla, sigur că instanța se pronunță și noi avem dreptul la măsuri în plan sportiv, adică suspendarea persoanelor din fotbal, depunctarea cluburilor, retrogradarea, arbitri care trebuie scoși. Poate sunt prea curați oamenii ăștia din fotbal, cine știe?”, a afirmat Mircea Sandu, luni, după ședința Comitetului Executiv al FRF.
Comitetul Executiv al FRF întrunit, luni, la Mamaia, a decis ca grupările care stimulează financiar adversarele contracandidatelor să fie suspendate, amendate sau depunctate. O altă decizie a Comitetului Executiv al FRF prevede ca o echipă să nu mai poată cumpăra locul unei alte formații dintr-o ligă superioară.
