Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a fost mandatat ca până la 10 mai să discute cu viitori posibili candidați pentru funcția de selecționer al „tricolorilor”.
„Ionuț Lupescu a fost mandatat de FRF pentru încheierea pe cale amiabilă a contractului cu Pițurcă, considerându-se că șansele de calificare la Cupa Mondială se apropie de zero. Tot el va purta discuții cu viitorii candidați, urmând ca până în 10 mai să avem propunerile ce vor fi de analizat pentru viitorul selecționer”, a spus Mircea Sandu.
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor și membru în Comitetul Executiv al FRF, Gheorghe Constantin, a precizat, tot joi, că directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, va fi cel care se va ocupa de numirea noului selecționer. „Deocamdată nu avem niciun antrenor la echipa națională. Domnul Lupescu a fost desemnat să se ocupe de numirea noului selecționer”, a spus Gheorghe Constantin.
Antrenorul Victor Pițurcă nu mai este selecționerul echipei naționale a României după ce, joi, membrii Comitetului Executiv al FRF au hotărât să îi propună tehnicianului rezilierea contractului pe cale amiabilă.