Critici

Sandu Capră: „Traian Băsescu este groparul votului uninominal”



Mihai Sandu Capră: „Traian Băsescu, groparul votului uninominal”
Mihai Sandu Capră: „Traian Băsescu, groparul votului uninominal”

Deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, consideră că președintele României, Traian Băsescu, va fi „groparul votului uninominal”, inițiativa acestuia de a convoca un referendum pentru consultarea populației cu privire la acest subiect urmând a fi sortită eșecului. Parlamentarul liberal a adăugat că, în condițiile în care inițiativa proiectul propus de Traian Băsescu privind introducerea votului uninominal în două tururi de scrutin nu va avea succes, în cele din urmă, Parlamentul va trebui să dezbată varianta propusă de Guvernul Tăriceanu, aceea a votului mixt.
„Nu trebuie să uităm că, nu demult, șeful statului s-a plasat pe poziții opuse PNL, militând deschis pentru votul preferențial pe liste și, pe ocolite, pentru o republică prezidențială. Și mai mult, ideea introducerii votului uninominal, temă folosită în diverse rânduri de către liberali, a fost catalogată de Traian Băsescu ca fiind o demagogie folosită public, fără un calcul politic prealabil”, a declarat Mihai Sandu Capră.
El a reamintit că, în luna aprilie 2005, PNL a depus în Parlament o propunere legislativă privind votul uninominal, care a fost respinsă de Senat un an mai târziu. Refăcând șirul demersurilor pentru introducerea acestui sistem de vot, parlamentarul liberal a spus că, în luna mai 2006, în Parlament, s-a înființat o comisie specială pentru elaborarea codului electoral, condusă de liberalul Mihai Voicu, care a analizat proiectul Pro Democrația privind votul uninominal mixt. Sandu Capră a adăugat că, în luna august 2007, PNL, PD și PSD au căzut de acord să trimită în Parlament spre dezbatere și adoptare acest proiect al Pro Democrația, semnat de 114 parlamentari din partea celor trei formațiuni politice.
„Guvernul a anunțat că-și asumă răspunderea pe acest proiect însă, ca o surpriză, președintele semnează un decret prin care declanșează un referendum pe aceeași temă, dar pentru susținerea unei alte variante de proiect, votul uninominal pur. Deci, oare ce înseamnă această decizie a președintelui care, fix acum un an, spunea despre votul uninominal că e o demagogie, o prostie în care nu crede?”, a declarat deputatul PNL de Suceava.
Mihai Sandu Capră a adăugat că inițiativa lui Traian Băsescu nu reprezintă decât o campanie populistă, pe care o va desfășura alături de PD, și care are scopul de a distrage atenția de la o serie de teme importante, cum ar fi alegerile europarlamentare sau legea bugetului de stat pe anul 2008.
Foto: Marius Șuiu



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză
Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză