Sandu Capră și Galan le-au luat candidaturile lui Prodan și Irimescu



Delegatia Permanenta a PNL Suceava a validat candidaturile pentru alegerile parlamentare
Delegatia Permanenta a PNL Suceava a validat candidaturile pentru alegerile parlamentare

Doi dintre parlamentarii în funcție ai PNL Suceava nu au mai primit susținerea liberalilor suceveni pentru a mai candida pentru un nou mandat la alegerile generale care vor avea loc în data de 9 decembrie 2012. Este vorba despre senatorul Tiberiu Prodan, din colegiul Siret – Rădăuți, care a trecut recent de la PDL la PNL, precum și de deputatul de Rădăuți, Mircea Irimescu, cel care în anul 2008 a fost ales ca din partea PNL, însă ca membru PNȚCD, în cadrul alianței de la vremea respectivă între cele două formațiuni politice. Îndepărtarea celor doi de pe lista de candidați a liberalilor a avut loc în cadrul ședinței de sâmbătă a Delegației Permanente a PNL Suceava. În locul lui Tiberiu Prodan va candida fostul deputat sucevean Mihai Sandu Capră, iar în locul lui Mircea Irimescu, candidatul PNL va fi omul de afaceri Constantin Galan.
În urma votului exprimat în Delegația Permanentă a PNL Suceava, liberalii îi vor avea drept candidați pentru Camera Deputaților pe Alexandru Băișanu – Colegiul Suceava 1, Ilie Niță – Colegiul Suceava 2 (care include cartierul Burdujeni), Dumitru Pardău – Colegiul Vatra Dornei
Raul Rotaru – Colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc și Constantin Gălan – Colegiul Rădăuți – Milișăuți. Pentru Colegiul de Senat Rădăuți – Siret va candida Mihai Sandu Capră. Lista de candidați votată de Delegația Permanentă a PNL va fi trimisă spre validare conducerii centrale a partidului, existând șanse să apară și unele modificări.