Celebra cântăreață germană Sandra va concerta la Suceava pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. După ce a anunțat anularea concertului Smokie, programat inițial să aibă loc în cadrul spectacolului organizat în centrul Sucevei de Ziua Națională, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a declarat ieri că Sandra va fi noul cap de afiș al evenimentului.
Pe lângă Sandra, la spectacolul de Ziua Națională din Suceava vor mai concerta trupa Hara și celebra formație disco de origine germană Saragossa Band.
Sandra a fost una dintre cele mai cunoscute interprete la nivel internațional din anii ’80. Ea a devenit cunoscută pentru hituri precum „Maria Magdalena”, „In the Heat of the Night”, „Everlasting Love”, „Hiroshima” sau „Don’t Be Aggressive”. Sandra a fost căsătorită cu românul Mihai Crețu, cunoscut sub numele de Michael Crețu, ea participând ca vocalistă la proiectul muzical al acestuia, intitulat Enigma.
Revenind la programul pregătit pentru Ziua Națională, evenimentele vor începe la ora 10:00, cu o ceremonie militară și religioasă și depunere de coroane la Monumentul Eroilor din cimitirul „Pacea”. De la ora 11:00 va avea loc parada militară, iar de la ora 14:00, pe scena din centrul Sucevei vor începe spectacolele de muzică populară susținute de formații și interpreți din mai multe zone ale județului.
Tot pe 1 Decembrie, de la ora 18:00, va avea loc aprinderea bradului de Crăciun de pe esplanada Casei de Cultură, după care va urma ceremonia de retragere cu torțe a cadrelor aparținând Ministerului Afacerilor Interne.
Principalele spectacole vor începe la ora 18:00 cu trupa Hara, după care, de la ora 19:00, va avea loc recitalul trupei Saragossa Band. Concertul Sndrei va începe de la ora 20:00.
Eveniment
Sandra va concerta la Suceava de Ziua Națională






