Sandra Bullock a declarat recent într-o emisiune de televiziune că s-a confruntat cu accese de depresie și furie pe platourile de filmare ale peliculei „Gravity”, după ce a stat închisă timp de zece ore într-un bazin de izolare senzorială.
Actrița americană a trebuit să filmeze cea mai mare parte a scenelor singură, suspendată de cabluri și închisă într-un bazin de izolare senzorială, pentru a reda imponderabilitatea spațiului. Bullock a mărturisit că aceste scene au avut un impact serios asupra sănătății ei mintale, potrivit femalefirst.co.uk.
Regizorul Alfonso Cuarón a trebuit să o țină sub observație pe Sandra Bullock, ca să fie sigur că nu își pierde sângele rece și chiar l-a rugat pe fiul în vârstă de trei ani al actriței, Louis, să o înveselească ori de câte ori avea nevoie de sprijin.
Invitată în emisiunea „The View” a Barbarei Walters, difuzată pe postul de televiziune ABC, actrița a declarat: „Eram deprimată, eram furioasă, mă întristam foarte tare pentru că mă aflam într-un spațiu întunecat, fără contact uman, nu se auzea niciun sunet. Alfonso vedea tot ce se întâmpla, erau camere peste tot și uneori striga «Clachează, clachează, aduceți copilul».”
În filmul „Gravity”, regizat de Alfonso Cuarón, Sandra Bullock și George Clooney interpretează rolurile a doi astronauți aflați în derivă în spațiu, după ce naveta lor a fost distrusă în timp ce ei efectuau o ieșire pe orbită.
„Gravity” a obținut 55,8 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în America de Nord, această sumă fiind un record de încasări pentru un film lansat în octombrie, când de obicei se înregistrează o audiență mai scăzută, potrivit site-ului IMDb.
După ce a jucat în „Povestea unui campion/ The Blind Side”, un rol pentru care a primit premiul Oscar în 2010, Sandra Bullock a luat o pauză în carieră, a divorțat de Jesse James și a adoptat un copil, pe nume Louis. Actrița americană, care a devenit celebră jucând mai ales în comedii și în filme romantice, pare să prefere în ultimii ani roluri din repertoriul dramatic și a putut fi văzută recent pe marile ecrane în filmul „Extremely Loud and Incredibly Close”, cu Tom Hanks și Viola Davis.