Deputatul PD-L de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a declarat că în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei de învățământ, cercetare, tineret și sport a Camerei Deputaților care vor avea loc în perioada următoare va susține amendamentul la Legea privind învățământul superior care prevede depolitizarea universităților. Ardeleanu a spus că unul dintre amendamentele propuse pe care îl va susține se referă la depolitizarea instituțiilor de învățământ superior, prin declararea incompatibilității între calitatea de demnitar și orice funcție de conducere într-o universitate.
„De altfel, în sensul acestui deziderat, m-am autosuspendat din funcția de prorector al Universității din Suceava, pe perioada exercitării mandatului de deputat, încă din septembrie 2009. Consider că dezbaterile care vor urma vor urmări nealterarea, sub nici o formă, a principiului constituțional al autonomiei universitare”, a spus Ardeleanu.
„Universitatea din Suceava nu este în pericol”
Pe de altă parte, Sanda-Maria Ardeleanu a spus că în cadrul unor dezbateri anterioare cu privire la conținutul noului proiect al Legii Educației Naționale a susținut ca universitățile publice să poată fuziona doar opțional și în baza unei legislații secundare, care să precizeze modul de realizare a unor eventuale comasări. Deputatul PD-L de Suceava consideră că singurul criteriu obiectiv în stabilirea unei ierarhii a programelor de studii și clasificării universităților românești trebuie să rămână calitatea pregătirii studenților, precum și condițiile oferite de universitate în vederea atingerii standardelor de calitate în formarea specialiștilor.
„Din acest punct de vedere, consider că Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava nu se află în pericol”, a precizat Sanda-Maria Ardeleanu.
Nu în ultimul rând, ea a declarat că, în ceea ce privește învățământul preuniversitar, intenționează să propună susținerea unui examen de bacalaureat pe două tipuri, respectând principiul centrării legislației învățământului pe elev.
„Consider că dezbaterile ce vor avea loc în următoarele două săptămâni în Comisia de învățământ, cercetare, tineret și sport a Camerei Deputaților, urmate de cele din Comisia de învățământ a Senatului vor pregăti forma finală cu care noul proiect de lege va intra în dezbaterea plenului Parlamentului”, a mai spus deputatul sucevean.