Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu și-a anunțat participarea la campania „Adoptă un liceu din Basarabia”, care a demarat pe 1 septembrie și care își propune să contribuie la apropierea celor două state românești, reprezentând un semnal puternic adresat românilor de dincolo de Prut. Astfel, pe 13 septembrie parlamentarul democrat-liberal se va afla în Chișinău, la Liceul “Ștefan cel Mare”, în cadrul unei mese rotunde la care vor participa elevi din clasele a XI-a și a XII-a. „Le voi prelua visele și voi încerca să mă racordez la ele”, a spus Ardeleanu. Ea a amintit de acțiunile la care a participat în ultimii ani, care au avut ca scop promovarea românismului în lume, printre care semnarea Pactului pentru Basarabia la invitația Platformei Unioniste Acțiunea 2012 sau sprijinirea proiectului „Adoptă un tânăr basarabean”.